Pandemia a lămurit pe toată lumea că sistemul public de educație a dispărut sau a fost redus la un sistem populat majoritar cu bone poreclite profesori

Despre începerea școlilor. Cei ce ne guvernează se zbat între incapacitatea de a pune în mișcare educația online și administrarea cel puțin cu aparențe de raționalitate a epidemiei.

Pe de o parte epidemia a scos în domeniul evidenței faptul că sistemul de învățământ public din România este practic inexistent. Școala este un loc unde majoritatea românilor își lasă copii când se duc la muncă. Din experiență directă vă spun că în perioada stării de urgență școala nu a existat. Doar doi profesori de la clasa copilului meu (engleză și desen) au știut și au vrut să facă învățământ online. Oamenii ăștia și-au făcut meseria cum trebuie, indiferent de pandemie sau mediul de transmitere - restul pur și simplu au dispărut, nu au existat, nu au făcut nimic.

Resursa umană din sistemul public de educație este majoritar decerebrată, oameni care nu sunt capabili să își înțeleagă misiunea (cu câteva excepții, prea puține pentru a influența ceva). Din punctul ăsta de vedere sistemul public de educație funcționează pe post de asistență socială, dă niște salarii câtorva sute de mii de oameni care altfel ar fi îngroșat rândurile șomerilor. Oamenii ăștia refuză să se adapteze, refuză să învețe ceva nou (în ipoteza că ar fi capabili de asta), trecerea la învățământul online cu această resursă umană este echivalentă cu informatizarea administrației publice - cea mai oribilă glumă din ultimii 20 de ani. Conform experienței din informatizarea administrației am avea un învățământ online parțial funcțional prin anul 2040. Asta după ce am trece prin experiența unor furăciuni explozive și contracte care să le dea de muncă procurorilor.

Pe scurt: învățământul online nu există și nu va exista foarte curând în țara românească. (Am lăsat deoparte gheșefturile achizițiilor publice pentru ceea ce ar însemna învățământ online, să zicem că aici aplicăm directiva Arafat ”lăsați-ne să furăm, că e pandemie!”)

Acum la partea de administrare a pandemiei, unde de aproape jumătate de an urmărim cu atenție și interes decerebrarea clasei politice. Pandemia a devenit în timp record un instrument pentru atingerea scopurilor politice și realizarea de afaceri țapene cu bani publici, indiferent că vorbim de guvern sau opoziție. Toate acțiunile în numele pandemiei au în substrat o temă politică sau economică. Exact același lucru se întâmplă cu educația.

Oamenii de la guvernare știu că învățământul online nu există și trebuie justificate cumva salariile celor câteva sute de mii de asistați social din sistemul public de educație. Descentralizarea deciziei pe începerea învățământului scutește guvernarea de orice fel de responsabilitate: nu mai trebuie să pună pe picioare un sistem de educație online și nu poate fi acuzat că a decretat începerea școlii în pandemie. Apare un focar într-o școală? Soluția noastră este superbă: nimeni nu e vinovat!

Este și puțină schizofrenie în administrarea pandemiei: când trebuie molima bântuie și ucide, când nu ne mai trebuie e OK să înghesuim zeci de copii în aceeași încăpere (bineînțeles, cu respectarea măsurilor de siguranță!) (Subiectul clădirilor în care funcționează școlile românești este un delir în sine.)

Pandemia este foarte bună: a lămurit pe toată lumea că sistemul public de educație a dispărut (sau a fost redus la un sistem populat majoritar cu bone poreclite profesori).