Uriașa explozie din Beirut, accident sau atac terorist? Cu sau fără nitrat de amoniu, situația din Liban e din ce în ce mai explozivă


  • ACP
  • Aug 4, 2020 14:48
  • 3013
Uriașa explozie din Beirut, accident sau atac terorist? Cu sau fără nitrat de amoniu, situația din Liban e din ce în ce mai explozivă

Libanul avea deja un număr imens de probleme încă de anul trecut. Imensa criză economică și politică a țării, care a fost târâtă ”de la prosperitate la declin”, cum spunea cu mult curaj patriarhul bisericii libaneze maronite, Bechara Boutros Al-Rai, luna trecută, de forțele politice subordonate Iranului, începuse să pună oricum în pericol viața destul de liniștită a libanezilor – mai multe detalii AICI.

În 2019 Libanul a intrat în cea mai severă criză de după încetarea războiului civil (1975 – 1990), ceea ce a dus și la o perioadă periculoasă și de mare instabilitate politică. Creșterea taxelor la combustibili, tutun și taxarea convorbirilor pe WhatsApp au declanșat o perioadă lungă de proteste populare, inițial îndreptate doar împotriva guvernului. Presa libaneză a acuzat deseori corupția generalizată de la nivel înalt din țară, care a dus la creșterea necontrolată a datoriei externe, la scăderea valorii monedei naționale și la prăbușirea puterii de cumpărare a libanezilor.

Însă chiar în condițiile în care dezastrul din țară putea fi atribuit ușor întregii coaliții de la guvernare din 2019, libanezii au început să facă demonstrații explicit îndreptate împotriva forțelor politice legate de Teheran, în special a organizației Hezbollah, care deține locuri atât în Parlament cât și în guvernul libanez, deși politicienii acestei organizații militarizate păreau să nu fie implicați în marile scandaluri de corupție ale țării.

Schimbarea de la sfârșitul lunii ianuarie a guvernului care fusese condus de Hariri, acuzat de corupție și ineficiență, cu un guvern de ”tehnocrați”, numit ”guvernul Halloween” de libanezi, susținut de un parlament controlat de Hezbollah, a dus la agravarea pe mai departe a situației economice și la o mai mare nemulțumire a populației. O confruntare armată deschisă între libanezi și oamenii Iranului din țara lor ar fi fost, în condițiile date, un lucru chiar neașteptat, mai ales după numărul mare de victime de la protestele populare.

Din Israel au venit, de asemenea, multe semnale de alarmă împotriva organizației paramilitare subordonată ayatollahilor iranieni, care poate pune în pericol stabilitatea țării aflată deja într-o criză profundă. Se știa deja bine că, prin intermediul Hezbollah, Iranul folosește porturile libaneze pentru stocarea de materiale explozibile foarte sensibile care urmează să fie folosite pentru atentate și israelienii au avertizat deja comunitatea internațională în privința asta – detalii AICI.

Explozia de ieri ar putea să fie doar un accident, dar situația încărcată din Beirut face plauzibilă întâi suspiciunea unui atentat, ceea ce a și făcut ca președintele american să ia în seamă opiniile consilierilor săi militari care i-au sugerat că ar putea fi vorba despre un atac terorist. Oricum, cu sau fără nitrat de amoniu, situația din Liban era oricum foarte aproape de o explozie cu multe victime.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.