"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"
(Paul Goma)
Igor Dodon a mai comis un act de trădare la adresa statului pe care pretinde că îl conduce, primindu-l la reședința prezidențială de la Condrița pe liderul separatist de la Tiraspol și gratulându-l pe acesta la sfârșitul discuțiilor cu apelativul „președinte al Transnistriei”.
S-au dus vremurile când Nicolae Timofti îl găzduia la Condrița pe președintele român, Traian Băsescu, cu ocazia semnării de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, și pe alți șefi de stat și de guvern, cu alte ocazii. De câțiva ani pe aleile și terasele reședinței prezidențiale se plimbă ca la ei acasă prietenii de afaceri ruși ai lui Dodon și diverși agenți de influență ai Kremlinului. Când va pleca Dodon de la Condrița, cu destinația Rostov-pe-Don sau direct în penitenciarul numărul 13, reședința va trebui, probabil, sfințită, iar copacii din împrejurimi – curățați de microfoane și camere de luat vederi subtile.
Prin acțiunea sa deplasată și provocatoare, Dodon a arătat încă o dată că este dispus să încalce orice lege sau conveniență și să tranzacționeze interesele Republicii Moldova, pentru a-și atinge scopurile politice și personale. El are nevoie de Krasnoselski, un milițian mărunt pus de Moscova să mențină ordinea neconstituțională în zona de ocupație de peste Nistru, la alegerile prezidențiale de pe 1 noiembrie, când acesta îi poate trimite câteva zeci de mii de voturi din regiunea transnistreană, care pot face diferența la urne. Așa s-a întâmplat la ultimele două scrutine importante din Republica Moldova, când alegătorilor din regiunea transnistreană li s-a permis să voteze la secțiile electorale amplasate în proximitatea râului Nistru.
Aproximativ 250 de mii de transnistreni dețin cetățenia moldovenească, obținută prin larga îngăduință a fostelor guvernări moldovene, la presiunea Moscovei. Tot din cauza dependenței politice față de administrația de la Kremlin, frontiera cu Transnistria este controlată doar de către grănicerii separatiști, asta însemnând că persoanelor provenite de pe malul stâng al Nistrului nu li se verifică pașapoartele la intrarea pe teritoriul controlat de autoritățile constituționale, doar li se controlează sumar bagajele. Se poate doar imagina cum în felul acesta au pătruns de-a lungul anilor pe teritoriul Republicii Moldova mii de agenți secreți și indivizi din lumea criminală rusă.
Un sfert de milion de voturi, valorificate peste noapte, ar reprezinta oriunde în lume o bombă cu efect imediat, iar în Republica Moldova acestea chiar au schimbat paradigma politică internă și cursul strategic extern. Ele pot menține în continuare teritoriul dintre Nistru și Prut în sfera de influență a Federației Ruse, dacă resursele umane din teritoriul constituțional nu vor fi suficiente unui asemenea scop.
Susținând că tratează cu „omologul” său transnistrean pentru a „reunifica țara”, Dodon participă în mod conștient la punerea în aplicare în Republica Moldova a unei mai vechi strategii rusești, de „transnistrizare” a întregului teritoriu. Este limpede că, cel puțin în actualele condiții geopolitice, pentru o perioadă indefinită, Transnistria nu este recuperabilă. Toți experții serioși și dezinteresați au arătat că negocierile cu Tiraspolul trebuie înghețate pentru vremuri mai bune. Dodon procedează exact invers, fără să-i pese că legitimează regimul separatist și creează un precedent de atitudine pe care rușii nu vor ezita să-l folosească în viitor, în negocierile cu autoritățile de la Chișinău.
În afară de ajutorul sub formă de voturi pe care mizează din partea lui Krasnoselski, Dodon speră să-și redreseze imaginea de lider pragmatic pe care încearcă să și-o cultive de mai mulți ani. Ignorat de majoritatea demnitarilor occidentali cu care de fapt ar trebui să discute pentru a promova interesele Republicii Moldova pe plan internațional, lui nu-i rămâne decât să se facă util Moscovei și să se prezinte acasă ca un om politic cooperant. Propaganda sa oficială a și început să testeze acest subiect în spațiul public, în încercarea de a-l prezenta pe Dodon capabil să readucă Transnistria sub controlul Chișinăului, ceea ce este nu doar o utopie în momentul de față, ci și o manipulare.
În plus, Dodon face un serviciu Federației Ruse, prin deschiderea ostentativă pe care o arată față de regimul de la Tiraspol, în ochii publicului local și ai comunității internaționale, atenuând crimele pe care le-au comis în 1992 militarii Armatei a 14 și „cazacii” trimiși de Moscova la acea vreme să lupte împotriva combatanților moldoveni.
După acest episod, în orice altă țară din lume Dodon ar fi fost inculpat imediat pentru abuz de putere și trădare de Patrie. Scăpând însă în trecut basma curată după alte asemenea isprăvi degradante, el speră ca majoritatea electoratului să nu reacționeze negativ, ca și instituțiile de drept chemate în teorie să-i tempereze elanul. Nici factorii occidentali n-ar trebui să-i dezavueze comportamentul, din cauza predispoziției lor clasice spre o cooperare cu orice preț, cu oricine.
Rămâne slaba speranță a mândriei unor cetățeni și a unor elite locale, care poate nu și-ar dori ca și după alegerile prezidențiale de anul acesta un fanfaron ca Dodon să ne umilească în fața ocupanților care ne-au ucis frații, tații și buneii.
