Din ce în ce mai mulți bucureșteni nu dispun zilele acestea de apă caldă, iar furia lor se îndreaptă către edilul Capitalei, Gabriela Firea. În mod previzibil, Firea se scuză pentru problema privind apa caldă și plasează vina în cârca Guvernului, spunând că CET Sud aparține Ministerului Energiei.
Firea: "Din nefericire, CET Sud care aparţine de Ministerul Energiei, o entitate a Guvernului, a oprit pentru revizie, întâi au spus pentru o lună, mai apoi au prelungit această perioadă. Prin urmare apa caldă ajunge de la distanţe foarte mari şi, iată, din această cauză sunt probleme cu alimentarea cu apă caldă a bucureştenilor. De asemenea, peste această situaţie s-a suprapus şi o avarie. Au lucrat colegii noştri de la Termoenergetica inclusiv azi nopate şi mi-au dat mesaj foarte de dimineaţă. Ne-am şi întâlnit azi într-un grup de lucru. Vor ca astăzi să încarce întreagă instalaţie şi să se rezolve această problemă".
Mai mult, deși este primar de 4 ani, Gabriela Firea a găsit de bun augur să dea vina pe greaua moștenire lăsată de celelalte administrații din 1989 încoace: "Vreau să subliniez faptul că, din păcate, aproape 30 de ani, nu s-a făcut aproape nimic în acest domeniu. Termoficarea nu a fost o prioritate pentru administraţia din Bucureşti. Suntem singurii care am început să înlocuim la propriu conductele de termoficare care sunt bătrâne de 50-60 de ani. De asemenea, vreau să vă dau o informaţie în premieră, şi anume că în scurt timp vor veni şi aproape 300 de milioane de euro fonduri europene pentru că am reuşit să depunem dosarul. Este un dosar foarte greu, foarte complicat. Dacă şi cei dinaintea mea s-ar fi ocupat de acest proiect probabil lucrurile ar fi stat mult mai bine. Din păcate am găsit într-un sertar un dosar plin de praf, şi anume, cel privind termoficarea".
Pe de altă parte, ELCEN (Societatea Comercială Electrocentrale Bucureşti - S.A) a venit cu un comunicat prin care a demontat minciunile Gabrielei Firea, atrăgând atenția că responsabilitatea o poartă Termoenergetica, companie aflată în subordinea Primăriei Municipiului București. De asemenea, ELCEN a reliefat cât de mult s-a degradat sistemul de termoficare în perioada mandatului Gabrielei Firea: "Începând cu anul 2017, degradarea sistemului de termoficare s-a accentuat, astfel că pierderile în reţea s-au dublat ajungând de la 1000 la peste 2000 de tone de apă fierbinte pe oră, presiunea în conducte a scăzut la limita de avarie, iar debitul de apă de adaos a crescut constant".
Redăm comunicatul ELCEN:
"Primarul General al Capitalei a declarat astăzi că lipsa apei calde în mai multe sectoare din Bucureşti se datorează intrării în revizie a CET Bucureşti Sud. FALS! În încercarea repetată de a găsi un ţap ispăşitor pentru a ascunde problema reală a termoficării din capitală, precum şi incapacitatea PMB de a gestiona o situaţie cu impact socio-economic semnificativ, Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea lansează din nou informaţii mincinoase în spaţiul public.
ELCEN contrazice aceste afirmaţii tendenţioase ce dovedesc lipsă de respect atât faţă de angajaţii ELCEN care vin zi şi noapte la muncă, în centrale, pentru a asigura continuitatea furnizării apei calde în capitală, mai ales într-o situaţie de criză sanitară cum e pandemia COVID-19, precum şi faţă de locuitorii bucureşteni care au dreptul la o comunicare transparentă şi onestă.
Iată situaţia reală:
- În perioada sezonului cald, ELCEN funcţionează cu două centrale din cele patru pe care le deţine, întrucât este oprită furnizarea căldurii. Acest lucru se petrece în fiecare an odată cu trecerea de la regimul de iarnă la regimul de vară, în baza unei notificări a C.M. Termoenergetică emise către ELCEN ca urmare a creşterii temperaturilor exterioare. În fiecare an, pe toată perioada verii, operatorul reţelei de termoficare asigură alimentarea cu apă caldă a locuitorilor capitalei fără nici un fel de restricţii din partea ELCEN, întrucât societatea noastră produce apă caldă din două centrale simultan.
- ELCEN informează populaţia din Bucureşti că poate acoperi, în prezent, fără nicio problemă necesarul de apă caldă furnizată locuitorilor Capitalei din punct de vedere al debitului, presiunii şi temperaturii agentului termic prin intermediul celor două centrale ale sale (în acest moment, CET Progresu şi CET Bucureşti Vest).
- Pe baza unui program de revizii şi reparaţii anual, stabilit de comun acord cu operatorul reţelei de termoficare încă de la începutul anului, CET Bucureşti Sud întră în fiecare an în revizie programată. Această revizie este extrem de importanţă în vederea pregătirii pentru sezonul de încălzire următor, în cazul de faţă 2020-2021. Consumatorii din capitală nu sunt afectaţi în nici un fel de efectuarea acestei revizii, întrucât capacităţile de producţie ale ELCEN acoperă fără probleme cererea de apă caldă.
-ELCEN NU RĂSPUNDE ÎNSĂ DE STAREA AVANSATĂ DE DEGRADARE A REŢELEI DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE OPERATĂ DE TERMOENERGETICA ŞI AFLATĂ ÎN GRIJĂ PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. Dacă ELCEN se ocupă de reviziile anuale tocmai pentru ca cetăţenii să nu aibă de suferit, lipsa de interes din partea PMB şi a oricăror investiţii în infrastructură de termoficare, au adus reţeaua în starea tehnică dramatică în care se află astăzi. Începând cu anul 2017, degradarea sistemului de termoficare s-a accentuat, astfel că pierderile în reţea s-au dublat ajungând de la 1000 la peste 2000 de tone de apă fierbinte pe oră, presiunea în conducte a scăzut la limita de avarie, iar debitul de apă de adaos a crescut constant.
- Până în anul 2017, în timpul verii, se livra apă de adaos doar din cele două centrale aflate în funcţiune pentru producerea de energie termică şi nu erau probleme cu furnizarea apei calde către cetăţeni. În prezent, TERMOENERGETICA solicită frecvent livrarea de apă de adaos din toate centralele ELCEN din cauza stării avansate de degradare a reţelei.
- Subliniem încă o dată că lipsa de investiţii, incapacitatea PMB de a atrage fonduri europene nerambursabile (aprox. 180 milioane Euro disponibili prin POIM 2014-2020), cheltuielile uriaşe pe acţiuni de imagine şi festivaluri în defavoarea investiţiilor, nerespectarea de către PMB a obligaţiilor de plată pentru agentul termic livrat reprezintă, de fapt, problema reală şi motivul pentru care bucureştenii nu beneficiază de apă caldă.
- Reiterăm faptul că datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN la acest moment sunt de aprox. 450 milioane de lei, situaţie ce pune în pericol furnizarea agentului termic în sezonul rece viitor".