În data de 16 iulie, atotputernicul dr. Raed Arafat a apărut la televizor și a anunțat sumbru: în București, la spitalele care tratează pacienți cu covid, nu mai sunt locuri la secțiile de terapie intensivă.
Mințea. Mințea prin omisiune. La momentul la care dr. Raed Arafat își recita dramoleta ieftină, în curtea spitalului Elias era finalizat, de peste o lună, un spital modular, gata să preia cazurile grave de pacienți infectați cu virusul chinezesc. Care era însă problema cu acest spital modular? Fusese construit de o structură privată, un ONG, din donații private. Nu era un spital de stat, 100%, ci mai degrabă o investiție privată, pusă la dispoziția statului. Și, ce a făcut statul cu acest spital, crucial în condițiile în care numărul celor infectați crește? Nu i-a dat autorizație de funcționare. Nu pentru că nu îndeplinea toate criteriile, ci pentru că pur și simplu nu dorea să-l autorizeze. Așa cum știm din noaptea cumplitei drame de la Colectiv, dr. Arafat preferă să lase pacienții să se zvârcolească în chinuri pe trotuar – nu e nici o exagerare în ceea ce scriu, acestea sunt faptele, bine documentate – decât să-i lase pe mâna “privaților“.
Ce ne facem dacă se dovedește că și la Colectiv, și în vremea epidemiei de coronavirus, sistemul medical privat ar fi salvat mai multe vieți la costuri mai mici?
La ora la care scriu, spitalul modular din curtea Elias este, totuși, pe cale să devină operațional. În urma uriașului scandal public pe care l-au generat minciunile doctorului Arafat, a intervenit premierul României. Această intervenție este însă penibilă: de ce trebuie să intervină prim-ministrul pentru ca funcționarii bine plătiți să își facă datoria?
Istoria pe care am relatat-o reconfirmă că PNL n-are curaj să se atingă de dr. Raed Arafat, exponentul și portavocea bandei de moguli care de ani întregi jefuiește sistemul medical de stat. De facto, dr. Raed Arafat a controlat întreaga acțiune medicală în perioada pandemiei, iar guvernul PNL a fost spectator. Eu nu uit cum cerea dr. Arafat ca DNA să nu verifice achizițiile făcute în primăvara lui 2020: e clar că mulți appartchiki de stat au făcut o grămadă de bani pe spinarea contribuabililor speriați și încuiați în case.
Cu neprețuitul ajutor al Antenei 3 și al unor miniștri blegi și incompetenți din PNL, dr. Raed Arafat a reușit să mimeze cu succes rolul Salvatorului în lupta cu covid-19. Eu scriu acest articol cu un mesaj simplu: nu vă lăsați păcăliți de acest impostor, dr. Raed Arafat. Nu uitați de Colectiv! Nu uitați de drama din Apuseni! Omul acesta este principala piedică în calea reformării criminalului sistem medical de stat. Câtă vreme el va rămâne în Guvern, pacienții români își vor juca viața la ruletă de câte ori vor ajunge la ușa unui spital de stat.