Sistemul sanitar, tot mai aproape de colaps. Pacienții băltesc cu orele în propriile dejecții, iar medicii din linia întâi plâng că poartă pamperși pe sub combinezoane pentru că nu e timp de mers la toaletă


Sistemul sanitar, tot mai aproape de colaps. Pacienții băltesc cu orele în propriile dejecții, iar medicii din linia întâi plâng că poartă pamperși pe sub combinezoane pentru că nu e timp de mers la toaletă

„30 de mii de euro primește spitalul Colentina pentru săptămâna de internare a mamei mele, iar ea este lăsată 9 ore în dejecții!”, scrie pe Facebook într-un puseu de disperare și revoltă Andreea Dade, o doamnă cu copil mic, sugar, a cărei mamă, diagnosticată cu noul coronavirus, este ținută într-un soi de prizonierat, fără posibilitatea de comunicare cu membrii familiei, la secția de terapie intensivă de la Spitalul Colentina.

Adreea Dade: ”30 DE MII de euro/săptămâna să fii ținut în fecale, fără să fii băgat în seama, orice ai cere?

Unde, în lumea asta, în țările care primesc aceiași bani sunt ținuți pacienții în fecale?

Câți din banii aceia ajung la personalul medical?

Pe ce criterii sunt angajate și păstrate pe posturi asistentele și infirmierele?

Suplimentati paturile AȚI, că să sifonați banii, cu același personal INCAPABIL, INCOMPETENT, CRIMINAL? (tot respectul pentru medici. Ținuți în să de infirmiere și asistente).

Constituția ne garantează dreptul la viață și la sănătate!!

Aici e garanția noastră! Viață și sănătate în hazna!

De ce managerul Cirstoiu e de negăsit în audiență și vorbește doar prin interpuși fricoși și incapabili?

De ce nu este lăsat personalul medical să își facă treaba?

De ce șefa de secție este de negăsit și neabordat?

Pentru cei care "nu cunoașteți pe nimeni bolnav de Covid", la câți diabetici și cardiaci avem în România, va doresc nici să nu cunoașteți pentru că asta SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SPITALELE ROMÂNIEI.

Bătrâni care mor din neglijență și reavoință, să fie încă un număr pe niște hărții, transformate în gologani. Alchimie, frate!!

30 DE MII de euro costă o groapă cu RAHAT! CRIMINALILOR!”.

Și avocata Raluca Andreea Popescu a dat publicității acum câteva zile o serie de imagini cutremurătoare cu tatăl său predat familiei ca „vindecat”, dar care a putrezit efectiv în spitalul în care fusese internat. Imagini AICIPotrivit doamnei, tatăl său, imobilizat la pat, nu ar fi fost niciodată schimbat în cele trei săptămâni petrecute la secția de terapie intensivă a  Spitalului „Sfantul Ioan”, familia preluându-l puternic deshidratat și plin de escare cu puroi.

Pe de altă parte, personalul medical care lucrează în cazuri de covid este insuficient şi lucrează ture prea lungi, astfel că multe cadre medicale poartă scutece sub combinezoanele medicale, au declarat pentru Agerpres, miercuri, lideri ai Federaţiei Sanitas, după protestul de la Guvern al celor câteva zeci de cadre medicale în echipament de protecție.

Personalul medical a depus câteva zeci de memorii la Registratura Guvernului, principalele două probleme semnalate de sindicaliştii din sistemul sanitar din Bucureşti fiind suprasolicitarea personalului medical implicat în tratamentul bolnavilor sau suspecţilor de covid, dar şi lipsa remunerării acestuia potrivit legislaţiei.

Preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a solicitat scurtarea turelor de serviciu pentru personalul medical care tratează bolnavi de covid, din cauza suprasolicitării fizice a acestuia, în condiţiile purtării combinezonului de protecţie şi a lipsei aerului condiţionat din unităţile sanitare covid.

"Trebuie să purtăm pamperşi, este inuman, noi nu facem faţă cu personalul pe care îl avem acum. În momentul în care te-ai echipat cu acel combinezon, nu poţi să-l dai jos oricând, pentru că riscul de a te infecta este mai mare la dezechipare decât la echipare. Şi atunci stai în acel combinezon 4-5-6 ore. Dacă intri într-o operaţie, poate să dureze chiar mai mult. Stând în spital, în combinezon transpiri, probabil că la 40 de grade - pentru că în unităţile sanitare este interzisă folosirea aerului condiţionat - te sufoci în el. Şi nu există personal destul ca să înjumătăţim această perioadă, adică să nu stai 4 sau 6 ore îmbrăcat, ci pur şi simplu să te schimbe o colegă la 2-3 ore. Să se organizeze cumva timpul de muncă astfel încât să nu ne oblige să stăm non-stop în acele combinezoane. Mă refer la personalul care tratează covid, dar şi la spitalele de urgenţă care, atunci când vin politraumatisme, nu ştii dacă acel pacient este bolnav (de covid, n.r.) sau nu şi este tratat ca şi când ar fi, adică trebuie să-ţi iei toate măsurile de protecţie", a declarat Viorel Huşanu.

Preşedintele Federaţiei Sanitas Bucureşti a arătat, în context, că majoritatea cadrelor medicale care tratează covid poartă scutece pe sub combinezoanele de protecţie.

"Nu există personal suficient, în aceste combinezoane nu poţi să stai mai mult de câteva ore: noi acum am stat maxim o oră în faţa Guvernului şi din fiecare dintre noi se puteau stoarce cel puţin 2 litri de apă. Cred că 80% dintre salariaţi au ajuns să poarte pamperşi sub acele combinezoane, pentru că altfel nu ai cum: transpiri instant, dacă intri într-o operaţie care durează 4-5 ore nu ai cum să te dezechipezi să mergi la toaletă. Am vrut să atragem atenţia şi asupra acestor lucruri. La noi acum a fost cât de cât comod, am stat o oră acolo (în faţa Guvernului, n.r.) şi tot am transpirat, dar în spitale se echipează şi cu 2-3 rânduri de mănuşi, cu două măşti, cine are ochelari de vedere îşi pune şi vizieră, plus cizmele pe care trebuie să le porţi în picioare, deci este inuman ce se întâmplă", a precizat Viorel Huşanu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, a atras atenţia că în urma condiţiilor specifice de lucru, cadrele medicale care lucrează cu bolnavii de covid ajung ca la finalul unei ture de muncă să colecteze cantităţi uimitoare de transpiraţie în cizmele de protecţie.

"(Problema principală e, n.r.) lipsa de personal şi faptul că cei care sunt în linia întâi nu au fost schimbaţi de 4 luni de zile. Chiar dacă au lucrat în ture, se descurcă foarte greu. (...) Nu absolut toată lumea (îşi pune scutece, n.r.), dar sunt persoane care îşi pun, pentru că nu se pot schimba o dată la o oră sau la două ore când au nevoie. Şi sunt colegi de-ai mei care au zis că îşi pun pamperşi ca şi bolnavii, pentru că n-au cum să se ducă la toaletă. Pentru necesităţile fiziologice îşi pun pamperşi. Mai consumă şi lichide, nu poţi să stai acolo (fără să bei apă des, n.r.), aerul condiţionat nu funcţionează pentru că zic că împrăştie covid. Şi atunci, cu aerul condiţionat oprit, căldura este uriaşă, se transformă şi vaporii, iar când ne spun că se schimbă pe secţie după câteva ore cu câte jumătate de litru de apă în fiecare cizmă sau în fiecare botoşel nu îi credem. Şi aşa este, este foarte greu", a afirmat Leonard Bărăscu.

Preşedintele Federaţiei Sanitas i-a răspuns şi secretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Horaţiu Moldovan, care le-a criticat pe cadrele medicale participante la protest pentru risipirea echipamentului medical prin purtarea combinezoanelor în timpul mitingului.

"Auzeam pe unii că spun că am cam făcut risipă. Nu există aşa ceva, nu e risipă. N-aş dori să-mi pun pamperşi, ca şi colegii mei care nu pot să meargă la baie sau care nu pot să se dezbrace de acel costum 6 sau 8 ore. Să stea ei (oficialii Ministerului Sănătăţii, n.r.) în ele când muncesc şi pe urmă să comenteze", a replicat Leonard Bărăscu.

Preşedintele Federaţiei Sanitas a criticat şi lipsa totală de comunicare cu sindicatele din partea conducerii Ministerului Sănătăţii.

"Treaba Ministerului Sănătăţii e să găsească soluţii, iar dacă nu, atunci să ne întrebe şi pe noi. Acum nu mai există o comunicare, înainte ne mai întrebau şi pe noi", a menţionat Leonard Bărăscu.

Pe de altă parte, preşedintele Sanitas Bucureşti, Viorel Huşanu, a mai explicat că multe dintre cadrele medicale care lucrează în spitale covid nu au primit stimulentul de risc în valoare de 2.500 de lei.

"Am vrut să atragem atenţia (Guvernului, n.r.) asupra condiţiilor în care lucrăm, şi că acele sporuri la care noi avem dreptul sunt binemeritate şi ele nu ajung la oameni. S-au făcut acele liste cu beneficiarii stimulentului de 2.500 de lei, cumva listele sunt secretizate, nu ştie sindicatul cine a luat şi cât a luat. Aflăm din presă că de exemplu la Bârlad l-au luat toţi salariaţii spitalului, de la portar până la manager, iar la spitalele covid mulţi n-au luat nici măcar un leu, sau nici n-au văzut cum arată un stimulent. Vrem transparenţă, vrem ca cine munceşte efectiv să şi primească, şi să primească ce este în legislaţie, nimic în plus. Nu vreau să se interpreteze că cerem ceva în plus: legislaţia ne dă dreptul la anumite sporuri, acele sporuri să ni le acorde angajatorul", a afirmat Viorel Huşanu.

Liderul sindical a susţinut că nici sporul pentru personalul medical valabil pentru perioada de epidemie nu a ajuns la cadrele medicale, deoarece Ministerul Sănătăţii nu a decretat oficial epidemie în România decât foarte recent.

"Pe de altă parte, legislaţia în vigoare la momentul începerii pandemiei dădea dreptul salariaţilor ca pe perioada stării de epidemie să beneficieze de un spor de între 55-85%. Abia ieri Ministerul Sănătăţii a declarat că există oficial epidemie în România. Deci până acum, cu toate că legislaţia permitea acest lucru, nimeni nu a putut beneficia de sporul prevăzut în lege, pentru că nu era declarată epidemie în România. (...) Populaţia crede că în sănătate e doar lapte şi miere, şi de fapt astăzi noi avem aceleaşi venituri ca în luna februarie 2020", a menţionat preşedintele Sanitas Bucureşti.

SURSA FOTO: AICI

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.