Darius Vâlcov, condamnat la închisoare pentru instigare la luare și dare de mită


Darius Vâlcov, condamnat la închisoare pentru instigare la luare și dare de mită

Tribunalul Gorj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare pentru instigare la luare și dare de mită. Amintim că Vâlcov a reprezentat "eminența cenușie" a guvernării PSDragnea. 

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt:

"1.În perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în calitate de primar al municipiului Slatina, i-a pretins unui om de afaceri - denunțător în cauză, aproximativ 10% din sumele încasate de societatea unui om de afaceri de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie - 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva societate, printr-o firmă intermediară, suma de 2.146.270 lei, astfel încât denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din municipiul Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA.

2.În aceeaşi manieră a procedat inculpatul şi în cazul unui alt contract încheiat de instituţia publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al oraşului Slatina, preţul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA.

Astfel, în luna iunie 2012, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins de la administratorul firmei respective, printr-un intermediar, 10% din valoarea contractului, în schimbul semnării respectivului act de către autoritatea contractantă şi efectuării la timp a plăţilor, iar, ulterior, a primit prin intermediul unor persoane suma totală de 450.000 lei.

3.La data de 23 iulie 2014, între S.C. Compania de Apă Olt S.A., şi aceeaşi firmă s-a încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Continuarea lucrărilor de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată în aglomerările Potcoava şi Scorniceşti”, preţul licitat contractat fiind de 17.000.000 lei fără TVA.

Ulterior, înaintea datei de 27 august 2014, (data emiterii primei facturi către S.C. Compania De Apă Olt S.A.), administratorul firmei respective a fost contactat de o persoană din cercul de apropiaţi ai inculpatului Vâlcov Darius-Bogdan, care i-a comunicat că acesta din urmă îi pretinde 10% din valoarea contractului respectiv pentru „a interveni la conducerea companiei în vederea efectuării la timp a plăţilor aferente contractului”, lucru cu care omul de afaceri a fost de acord.

Suma de 1.700.000 lei (echivalentul unui procentaj de 10%), pretinsă în modalitatea descrisă mai sus, urma să-i fie remisă inculpatului după primirea de către societatea respectivă a unui „avans mai mare pentru lucrările efectuate”, acesta urmând să depună diligenţele necesare în acest sens.
Astfel, în lunile septembrie 2014 şi februarie 2015, inculpatul a primit, în două tranşe, de la omul de afaceri, tot prin intermediari, suma de bani pretinsă iniţial.

Precizăm că, pentru aceleaşi lucrări, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a pretins şi primit anterior de la un alt om de afaceri (vezi comunicat nr. 938/VIII/3 din 21 mai 2015) un procentaj de 20% din valoarea contractului.

După primirea banilor, contractul respectiv a fost reziliat, fiind atribuit, la data de 23 iulie 2014, omului de afaceri de la care a pretins şi primit suma 1.700.000 lei, mai sus amintită".

Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.