Preşedintele USR, Dan Barna, i-a cerut luni prim-ministrului Ludovic Orban să fie de acord ca PNL să voteze iniţiativa "Fără Penali în funcţii publice" în Parlament şi să fie de acord cu organizarea referendumului odată cu alegerile.
Barna: "Domnule prim-ministru Orban, vă cer şi dumneavoastră, aici şi acum, să fiţi de acord ca partidul dumneavoastră să voteze această iniţiativă în Parlament şi să fiţi de acord cu organizarea referendumului odată cu alegerile. Ar fi o reparaţie morală faţă de oamenii care au semnat pentru ea. Noi n-am uitat cum unii dintre primarii dvs au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să nu valideze acele semnături. Nu v-am cerut nimic atunci, dar o fac acum. Arătaţi-ne că într-adevăr vreţi să mergem pe alt drum. Arătaţi-le românilor că PNL vrea într-adevăr o Românie mai bună decât până acum. Arătaţi-ne azi că PNL nu e partidul sub guvernarea căruia se dau şpăgi de peste 700.000 de euro unui funcţionar public a cărui datorie era să protejeze populaţia. Arătaţi-ne că la UNIFARM a fost vorba despre un accident, despre o întâmplare pe care nici dumneavoastră, nici partidul dumneavoastră nu şi-o mai doresc".
Totodată, Barna a criticat jocurile făcute de PSD pentru ca referendumul "Fără Penali" să pice. Amintim că juristul Andrei Lupu, membru al Biroului Național PLUS, a semnalat că pesediștii vor să supună cât mai repede la vot în Parlament inițiativa "Fără Penali", pentru ca referendumul să se organizeze într-o perioadă în care prezența ar fi scăzută la urne, întrucât unii dintre cetățeni sunt precauți din pricina pandemiei COVID-19, iar alții sunt plecați în concediu. (mai multe detalii AICI)
Barna: "Înţeleg, domnule preşedinte al PSD, că încercaţi să faceţi în aşa fel încât referendumul pentru “Fără Penali” să fie programat cândva prin luna august. Probabil v-a zis cineva că astfel sunt şanse să pice. Nu fiţi Dragnea, domnule Ciolacu! Nu vă jucaţi cu voinţa poporului. S-au mai jucat şi alţii şi când au tras linie n-a ieşit bine. Dacă v-aţi gândit că oamenii vor fi demobilizaţi în august, vă asigur că vă înşelaţi. Oamenii nu sunt mai toleranţi la hoţie dacă e cald afară.
Suntem în pandemie şi oamenii nu trebuie să îşi asume riscuri care pot fi lesne evitate. Cum? Simplu. Programând referendumul în aceeaşi zi cu alegerile locale. Cheltuim mai puţini bani, ştim deja că oamenii vor veni la vot. Scutim statul de eforturi suplimentare. Nu există moment mai bun să dăm un semnal penalilor cu vise de mărire decât alegerile".
De altfel, premierul Ludovic Orban i-a oferit un răspuns lui Barna în Parlament, spunând că PNL sprijină orice proiect care include în Constituția României integritatea în exercitarea funcției publice. Mai mult, Orban a precizat că PNL, în urma referendumului pentru justiție din 2019, a inclus în proiectul de revizuire a Constituției inițiativa "Fără Penali".
Ludovic Orban: "În ceea ce privește inițiativa "Fără Penali" sunt semnatar al acesteia. Mai mult decât atât, în proiectul de revizuire a Constituției, în urma referendumului declanșat de președintele Iohannis în data de 26 mai 2019 prin care românii au hotărât clar ce vor și anume oprirea agresiunii împotriva justiției, am inclus în proiectul de revizuire pe care l-am inițiat inițiativa "Fără Penali". Mai mult decât atât, am anunțat că sprijinim orice proiect care să includă în Constituția României integritatea în exercitarea funcției publice".