Liviu de la Rahova își amenință foștii colaboratori în prime-time: "Așa sunt mulți oameni care îmi datorează mie, dar eu n-am făcut un registru al datoriilor"


Liviu de la Rahova își amenință foștii colaboratori în prime-time: "Așa sunt mulți oameni care îmi datorează mie, dar eu n-am făcut un registru al datoriilor"

Intervievat de fosta lui consilieră, Anca Alexandrescu, fostul șef al pesediștilor susține, în prime-time, pe un post central de televiziune că nu are nicio legătură cu ordonanța privind amnistia și grațierea, dar pretinde cu multă convingere că Viorica Dăncilă este cea care a avut această inițiativă. Pentru toți cei nespălați pe creier este de-a dreptul evident că Dăncilă n-ar fi putut avea inițiativă proprie nici măcar în privința alegerii celebrelor broșe, darămite în domeniul juridic. Dar Dragnea are, prin intermediul Ancăi Alexandrescu, posibilitatea de a-și amenința voalat foștii colaboratori și de a-i speria din spatele gratiilor.

Printre altele, remarcăm faptul că Dragnea vorbește despre Dăncilă în termeni de “această doamnă” și se dezice acum de ea, deși a fost o vreme când era marioneta lui preferată.

"Anca, tu ai lucrat cu această doamnă! Nu e că îmi datorează sau nu-mi datorează. Așa, sunt mulți, enorm de mulți, oameni care îmi datorează mie, dar eu n-am făcut și n-o să fac un registru al datoriilor. Eu m-am abținut foarte multe, oricum la presă nu puteam să ies, m-am abținut foarte mult să și trimit eventual o postare și, știi că inclusiv din discuția cu tine din campania la prezidențiale, mi-ai spus că ar fi bine să nu intervin. Ce m-a deranjat foarte mult atunci: doamna Dăncilă, doamna Viorica Dăncilă, se trezea foarte des vorbind despre faptul că nu mă va grația. Una, două, “Nu-l voi grația!”, adică probabil că erau reporteri care erau rugați de consilierii dumneaei să-i pună întrebarea asta. Și chiar eram foarte nervos și voiam să-i spun atunci: “Doamna candidat, nu mai vorbi despre faptul că n-o să mă grațiezi, pentru că eu n-o să scriu o cerere de grațiere nici adresată ție, nici adresată lui Iohannis, pentru că grațierea o cer oamenii vinovați. Eu sunt adus aici nevinovat și n-am de ce să cer grațiere.” Atunci mi-ai zis și tu, mi-a zis și Irina, și alți prieteni, că o să spună că din cauza dumitale n-o să câștige alegerile", a zis Dragnea.

Mai mult, Dragnea pretinde acum că Dăncilă este cea care a venit cu ideea amnistiei și grațierii. Discuția ar fi avut loc într-un cadru privat, undeva pe Valea Prahovei, unde Dăncilă și Dragnea se aflau împreună pentru a petrece o vacanță cu familiile.

"Acuma, despre amnistie și grațiere, prima discuție cu doamna Dăncilă eu am avut-o în februarie sau martie 2018, pe Valea Prahovei, într-o duminică după amiază sau sâmbătă după amiază, eram acolo cu familiile și tocmai se însera, era zăpadă și mi-a zis: ”Domnu președinte, aș vrea să ieșim puțin afară să vă spun ceva.” Am ieșit afară și mi-a spus că e hotărâtă să dea amnistie. Bine, i-am spus să se gândească bine, să țină cont de faptul că eu nu i-am pus o astfel de condiție atunci când am propus-o pentru funcția de prim ministru și nu am avut o discuție pe această team până în momentul în care mi-a spus că ea vrea să dea acea ordonanță de amnistie. Că ea, cât a fost europarlamentar, a avut multe poziții în legătură cu nedreptățile din justiție și că sunt multe dosare care au fost contrafăcute și că ei nu-I tremură genunchii. “Viorica, până la urmă sunt deciziile tale, dacă ți le asumi, bine, dacă nu, nu. Dar reține că eu nu-ți cer, nu fac presiuni, n-am discutat despre așa ceva.” A, că ulterior, peste câteva luni, venea și-mi spunea: “Nu mai vreau să dau amnistie”, îi ziceam că e în regulă, apoi iar zicea că vrea să dea amnistie...", a adăugat Dragnea. 

Urmăriți video: 



„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.