Gorjonline.ro publică imagini cu o femeie care cară în cârcă o altă femeie cu piciorul în ghips, operată recent, prin curtea celui mai important spital din Gorj. Sunt mamă și fiică, scrie publicația precizând că femeile se chinuie în felul ăsta să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce conducerea unității sanitare a interzis brusc accesul pacienților sau aparținătorilor cu mașinile personale în curtea interioară.
Nu s-a făcut excepție nici măcar pentru cazurile grave sau pentru pacienții sunt nedeplasabili, mai ales că ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se afla în vizită în incinta spitalului din Târgu Jiu.
„Nu ne-a dat nimeni nici măcar un căruț. Este operată la picior, are două șuruburi. a căzut și am venit la spital să-i scoatem firele. E mai important cine vine la spital decât un bolnav. Ne-au zis că vine ministru și nu avem voie așa că am cărat-o în spate. Ce să facem, să o lăsăm aici să moară?”, a declarat fiica pacientei. Ea și-a cărat mama pe o distanță de 500 de metri și înainte de asta așteptaseră în mașină mai bine de o oră în speranța că va veni cineva cu un căruț sau o targă să ajute. Cum afară era foarte cald, bolnavei i s-a făcut rău, iar fiica a decis s-o transporte cu propriile forțe. Anterior, apelaseră și la polițiștii locali din zonă, dar și aceștia au refuzat să ajute.
Întrebat despre această situație, ministrul Sănătății a declarat: „Este o greșeală managerială, o situație tipică. Eu sunt medic și atitudinea față de pacient trebuie să fie alta. Pacientul primează, un caz prezent la spital trebuie preluat și evaluat imediat, nu contează dacă vine ministrul sau nu”.
Un alt incident petrecut pe parcursul vizitei lui Tătaru la Tg Jiu a fost relatat de Libertatea, care scrie că o bătrână a întrerupt declarațiile de presă pe care ministrul Sănătății le dădea după ce a vizitat Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu și i-a cerut acestuia, cu lacrimi în ochi, să redeschidă spitalele.
Nelu Tătaru a replicat: „Voi discuta cu managementul. Spitalele sunt deschise, ține de managementul fiecărui spital în parte”.