Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, intitulată "Sănătatea românilor nu este firmă de pompe funebre", este dezbătută marţi, începând cu ora 16:00, în plenul Camerei Deputaţilor şi va fi votată miercuri. Deputaţii PSD, semnatarii moţiunii simple, solicită demisia ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, motivând că "se ocupă de tunuri, vânzări de mască fără bon, numiri controversate în Consiliile de Administraţie de la Unifarm sau Antibiotice Iaşi".
În acest context, jurnalistul Florin Negruțiu a precizat la Digi24 că moțiunea simplă contra ministrului Sănătății face parte din planul electoral cinic al PSD de a se folosi de publicul care nu crede în existența COVID-19 și de publicul care spune că există COVID-19, dar nu este atât de grav pe cât ni-l prezintă autoritățile.
"PSD nu face niciun fel de mister din a promova acest curent. E un public care s-a mai întâlnit pe diverse teme de-a lungul timpului. Este un public de pildă antivaccinist sau este un public care s-a luptat cu statul paralel. Acum se luptă cu botnița, cu dictatura pandemiei, a distanțării sociale. Și vine PSD, pe un cal alb, să-i elibereze pe acești oameni de dictatura distanțării sociale. Este din păcate o criză sanitară pe care se suprapune și o criză politică și electorală. În mod evident cei care promovează politic un astfel de discurs nu mor de grija oamenilor", a subliniat Negruțiu.
Negruțiu: "Au mai fost moțiuni simple. Moțiunea asta nu este simplă deloc pentru că este îndreptată împotriva ministrului Sănătății și nu este un simplu ministru al Sănătății într-o perioadă oarecare, ci este artizanul măsurilor de distanțare socială pe care le-a aplicat Guvernul de 2 luni încoace. Nelu Tătaru și Raed Arafat sunt cei care au recomandat atât restricțiile, cât și calendarul de relaxare. Din punctul acesta de vedere, moțiunea PSD îndreptată împotriva ministrului Nelu Tătaru arată practic că acest partid și sateliții săi nu cred în povestea pandemiei, în narațiunea pandemiei, așa cum este prezentată ea de Guvernul liberal. În ultimele zile am dat o raită în bula cealaltă. Sunt oameni care cred că există o pandemie de coronavirus, care cred că oamenii se infectează și că oamenii mor din cauza COVID-19. Mulți oameni în România și în lume cred. În schimb, există un curent "negaționiștii pandemiei", care nu știu cât de mare este, dar este un bulgăre care se rostogolește și devine din ce în ce mai mare. De fapt, cred că vom vedea cât este de mare la alegeri pentru că acest curent este stimulat politic. PSD nu face niciun fel de mister din a promova acest curent. E un public care s-a mai întâlnit pe diverse teme de-a lungul timpului. Este un public de pildă antivaccinist sau este un public care s-a luptat cu statul paralel. Acum se luptă cu botnița, cu dictatura pandemiei, a distanțării sociale. Și vine PSD, pe un cal alb, să-i elibereze pe acești oameni de dictatura distanțării sociale. Este din păcate o criză sanitară pe care se suprapune și o criză politică și electorală. În mod evident cei care promovează politic un astfel de discurs nu mor de grija oamenilor. Citeam titlul moțiunii simple. Este cinic: "Pompe funebre". Tu PSD vorbești de firmă de pompe funebre în condițiile în care îi încurajezi pe oameni să se elibereze se mască, să nu respecte regulile de distanțare socială?! Tot fundamentul pe care se construiesc aceste reguli este, spun cei de la PSD, fals, greșit, "ni se ascunde adevărul". Acest "ni se ascunde adevărul" vine pe un teren fertil în care au crescut și cred conspiraționiștii noștri. Sunt mulți oameni dispuși să creadă că nu există COVID-19 sau că există, dar nu este atât de grav pe cât ni-l prezintă autoritățile. Ei merg pe principiul "bă, nu s-a îmbolnăvit nimeni de COVID-19 la mine în familie" sau "nu cunosc pe nimeni care s-a îmbolnăvit de COVID-19", iar atunci "înseamnă că este ceva acolo". Dacă ne uităm la scară globală, într-adevăr, incidența cazurilor de COVID-19 este mică. La 7 miliarde și jumătate, cât e populația Pământului, rata de infectare este destul de mică, dar asta nu înseamnă că medicii mint, că medicii care reclamă de o săptămână că s-a depășit capacitarea spitalelor lor mint cu scop politic ca să ce, ca să dea argumente Guvernului să mențină starea de alertă. Deci ni se creează o conspirație între medici, epidemiologi și cei de la guvernare în scop politic și electoral. Este un joc foarte cinic și foarte populist cu sănătatea publică".