În Uniunea Europeană dar ca pe vremea lui Ceaușescu

Nici plecatul din România nu mai e precum în vremurile de aur de acum nici patru luni de zile.

Pentru început, nu mai poți mânca civilizat în Aeroportul Otopeni întrucât, de frica de-a nu tuși, trebuie întâi de toate să petreci minimum o oră afară în frig - unde pe bune poți răci! - așteptând „experții să vină”. Ce înseamnă asta? Nici cei care te informează nu știu foarte clar. Cert este că n-ai voie în aeroport decât cel mult la WC, dar și aia cu indulgențe și rugat frumos.

Dacă totuși ajungi la WC, măcar acolo primești o doză de căldură (oarecum). Nu neapărat însă și de siguranță, judecând după mirosuri. 

Odată veniți experții, ești chestionat în privința destinației (dar nu și în privința scopului călătoriei, așa cum circulau zvonuri pe stradă și pe internet).

CITEȘTE și România se chinuie, târâș, să iasă din dictatura sanitară instituită de Partidul zice-se Național Liberal chipurile pentru a aplatiza curba răspândirii virusului chinezesc SARS- CoV-2

În funcție de destinație, ești invitat înăuntru mai devreme sau mai târziu, în grupuri de câte 30. De ce 30? Nu știe nimeni. Așa ”s-a dat”.

La intrare, pe lângă inspecția botniței, te întâmpină cineva în costum de cosmonaut care te împușcă cu un termometru de la distanța regulamentară de 1,5 metri. Slavă cerului că am luat un paracetamol înainte, căci altfel nu treceam de acest imens hop.

Vedeți dumneavoastră, pe lângă un abces dentar, stătusem o oră, poate o oră și jumătate afară la 9 grade Celsius. Probabilitatea să fi răcit un pic și să depășesc fatidicul prag de 37,3 grade Celsius temperatură corporală era mare.

Pe vremea lui Ceaușescu, plecatul în afara țării era condiționat de mulți factori subiectivi - precum opinia unui securist despre tine, opinia colegilor de lucru despre glumele tale sau dacă te plăceau și „aveau încredere în tine” vecinii sau nu. Astfel de factori, în majoritatea timpului, nu erau sub controlul individului.

În Anul Domnului 2020, coincidența unui abces dentar, sau a unei ovulații (în cazul femeilor) decide dacă îți poți exercita dreptul de-a părăsi Republica Liberalo-Medicală România sau dacă, în schimb, ești condamnat pe loc la 14 și până la 45 de zile de arest medical pentru infracțiunea de-a fi contractat noua tuse chinezească.

Dacă regimul comunist măcar se prefăcea că îți oferă dreptul de-a face apel la decizii complet arbitrare, ridicole, absrude și iliberale - regimul sanitaro-alert din anul curent nu-ți permite nici măcar asta. Ba, mai mult, Președintele Republicii te înjură iar miniștrii din cabinet te fac PSD-ist dacă cumva îndrăznești să scoți în evidență că transformarea unităților spitalicești în unități de detenție în sensul legii este totuși profund contrar statului de drept pe care Partidul așa-zis Național Liberal clamează că-l apără.

Pe vremea lui Ceaușescu, dacă totuși reușeai să pleci, în avion propaganda regimului înceta de îndată ce ieșeai din spațiul aerian al Pactului de la Varșovia.

În anul curent, lucrurile nu sunt fundamental diferite.

În aeroport personalul urlă după tine din două în două minute să nu cumva să-ți dai jos botnița - asta deși Aeroportul este fantomă și poți menține distanțe și de 30 de metri între oameni fără să existe riscul să nu încapă toți călătorii.

La îmbarcare, amenințările curg fluviu că nu ești îmbarcat dacă nu „păstrezi distanța regulamentară” - însă amenințările sunt livrate ca la grădiniță: „Stați la distanță căci altfel nu primiți bombonele vă îmbarc.” Când asta nu mergea, urma apoi amenințarea că nu va îmbarca pe nimeni - nu doar pe cei care nu se supuneau măreței reocmandări.

Desigur, a crede că asta are vreo legătură cu virusul chinezesc ține de domeniul nebuniei întrucât în sala de așteptare erau maximum 30 de locuri pe scaune (din care 15 interzise pentru „păstrarea distanței”) iar călători.... ceva mai mulți. Vreo 70, cărora li se adăuga, desigur, echipajul.

De-a dreptul comic a fost și faptul că se urla după noi să „păstrăm distanța” inclusiv pe culoarul de îmbarcare - asta deși o dată ajunși în aeronavă lucrurile arătau precum ne-am fi așteptat și precum o arată și poza.

 Odată îmbarcați, suntem din nou bombardați cu propaganda specifică: Purtați botnița pe toată durata zborului, nu tușiți, nu mergeți la buda din față, etc. etc. 

Un moment amuzant a fost când membrii echipajului demonstrau cum se folosește masca de oxigen în cazul depresurizării cabinei - aplicându-și-o peste botniță. Serios, nu faceți asta acasă!

În prima oră de zbor, echipajul constant ne reamintea (în special mie și colegului meu) să ne punem botnițele. Nu reacționau însă când răspunsul nostru era unul monosilabic: NU.

După prima oră de zbor, brusc obligația botnițelor a dispărut. Mai întâi s-a servit masa (nu, evident, nu prin masca de protecție) iar mai apoi au intrat în vigoare recomandările suedeze. Respectiv - nu vă îmbulziți și mergeți încet și la debarcare că nu se răstoarnă pământul. Altfel spus, brusc, noi cu toții, cei 70-ș-ceva care ne pregăteam să debarcăm în Suedia, am fost tratați ca și cum am fi oameni și nu vite de mânat la cireadă.

Și, surpriză - a și mers! Deși cam o treime dintre călători se puteau încadra la ceea ce mulți cetățeni de bon ton din România ar putea numi „bombardieri” - cu toții am coborât relativ relaxat, fără îmbulzeală și, da, fără măști. 

Fără măști, dar întâmpinați cu un glorios mesaj în noua suedeză - vădit diferită de vechea suedeză.

Välkommen till Sverige!

Cum e cu distanța în Suedia și cum se tușește în capitala regatului nordic, în articolul viitor.