Fața amuzantă a pandemiei: Avocata lui Dragnea se plânge că nu poate pleda cu masca pe față


Fața amuzantă a pandemiei: Avocata lui Dragnea se plânge că nu poate pleda cu masca pe față

Liviu Dragnea se află la Penitenciarul Rahova și face tot ce poate el pentru a se elibera. Acesta a fost audiat prin sistemul de videoconferință de un judecător al Tribunalului București, cu privire la o nouă contestație la executare depusă de avocații lui. Fostul șef al PSD continuă să susțină că e nevinovat și, de data aceasta, nu a mai contestat condamnarea, ca în dățile trecute, ci detenția în sine. Interesant a fost faptul că avocata lui Dragnea, Flavia Teodosiu, s-a plâns judecătorului că nu are aer cu masca pe față și nu poate pleda așa.

Cu hainele cernite și cu o atitudine spășită, Dragnea susține că nu mai înțelege nimic din ceea ce se i se întâmplă.

"Dincolo de faptul ca sunt nevinovat, că am fost condamnat la Referendum, de exemplu, într-un dosar politic, am fost condamnat în acest dosar de un complet de judecători declarat nelegal. Ce poate înțelege un om aflat în situația mea?", a zis Dragnea. 

De altfel, Flavia Teodosiu, cea mai cunoscută dintre avocații lui Dragnea, s-a plâns că nu poate pleda cu masca pe față, de vreme ce nu are aer. Totuși, aceasta continuă să-l susțină pe clientul ei în ideea valabilității unei situații de detenție ilegală.

"Scuze, vorbesc greu cu masca, rămân fără aer. (…) Suntem în fața dumneavoastră pentru a vă releva situația detenției. Ne aflăm într-o situație de detenție nelegală", a precizat avocata Flavia Teodosiu.

Tribunalul București a decis astăzi, după ce a deliberat o săptămână, să respingă ”ca nefondată” ultima contestație la executare depusă de Liviu Dragnea. Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanța superioară Tribunalului. Astfel, Dragnea se confruntă cu un nou eșec în șirul de încercări ale sale de a scăpa de la Penitenciarul Rahova și, din câte se vede, nici apărătorii lui nu mai par a fi foarte determinați în a se pune în tot felul de situații ridicole de dragul clientului lor.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.