China trebuie să se pregătească de război, odată cu regresul pandemiei de coronavirus, a spus preşedintele Xi Jinping, în timp ce relaţiile dintre Washington şi Beijing se prăbuşesc, scrie The Times, citat de Universul.net.
· Redăm articolul integral, semnat de Didi Tang și tradus de Rador:
Remarcile lui au urmat unui avertisment din partea ministrului Apărării, conform căruia confruntarea dintre China şi SUA a „intrat într-o perioadă de risc înalt”. Disputele dintre cele două ţări includ reprimarea de către Beijing a contestării din Hong Kong, unde încearcă să impună o lege a securităţii naţionale care a iscat proteste.
„Trebuie să explorăm modalităţi de antrenare şi pregătire pentru război, atunci când eforturile de control al epidemiei vor fi normalizate”, a spus dl Xi. „Trebuie să grăbim pregătirile pentru confruntările armate, să facem instrucţie militară real-combat cu flexibilitate şi să ne sporim global capacitatea armatei de a îndeplini misiuni militare”.
El a spus că epidemia a avut un impact profund asupra ordinii mondiale, precum şi asupra securităţii şi dezvoltării Chinei.
„Statele Unite au intensificat suprimarea şi limitarea părţii noastre, de la izbucnirea (pandemiei), iar confruntarea strategică sino-americană a intrat într-o perioadă de risc înalt”, a spus Wei Fenghe, ministrul Apărării, care este şi general în Armata de Eliberare Populară.
„Trebuie să ne întărim spiritul de luptă, să îndrăznim să luptăm şi să fim pricepuţi în luptă şi să folosim lupta pentru promovarea stabilităţii”.
Beijingul urmează să-şi crească bugetul apărării cu 6,6%, ajungând la 178 de miliarde de dolari anul acesta, depăşind de departe creşterea economică estimată a atinge 1,5% în cursul anului curent.
Relaţiile dintre cele două cele mai mari economii ale lumii s-au deteriorat din cauza disputelor comerciale şi atitudinii ameninţătoare a preşedintelui Trump. Hong Kong, statutul Taiwanului, agresiunea chineză în Marea Chinei de Sud şi pandemia de coronavirus au constituit noi puncte de coliziune.
În cea mai recentă strategie de securitate naţională privitoare la China, Casa Albă s-a angajat să „regândească politicile ratate ale ultimelor două decenii” dar să „adopte o strategie competitivă, ghidată de o revenire la realismul principial”.
La Beijing, parlamentul de paie urmează să aprobe legea securităţii naţionale pentru Hong Kong, care vizează Washingtonul prin clauza care interzice ingerinţele străine.
Legea este parţial un răspuns la Legea drepturilor omului şi democraţiei din Hong Kong, aprobată de Congresul SUA anul trecut pentru a pedepsi oficialităţile chineze care ar trebui trase la răspundere pentru subminarea drepturilor omului în teritoriul autonom.
SUA au ameninţat cu represalii la ultimele planuri ale Beijingului. Preşedintele Trump a promis să facă acest lucru „cu foarte mare putere” înainte de sfârşitul săptămânii.
În Hong Kong, poliţia a arestat cel puţin 240 de persoane astăzi, în timp ce protestatarii au ieşit în stradă pentru a denunţa legea securităţii naţionale precum şi legea controversată a imnului naţional, care este în dezbatere în Consiliul legislativ cu rol de parlament al oraşului.
Protestatarii au jurat să împiedice accesul rutier la Consiliul legislativ pentru a opri a doua lectură a legii imnului, ceea ce a determinat zeci de aleşi pro-Beijing, inclusiv pe preşedintele consiliului Andrew Leung, să petreacă noaptea de marţi în clădire.
Legea ar pedepsi orice act care aduce insultă Marşului Voluntarilor, imnul naţional chinez, cu până la trei ani de închisoare.