Protestul de ieri din Piața Victoriei a avut inițial menirea de a sancționa abuzurile unor forțe de ordine, comise pe parcursul stării de urgență, atunci când unii polițiști și jandarmi s-au crezut atotputernici în baza noului cadru legislativ. Dar așa cum se întâmplă aproape întotdeauna o idee corectă este căpușată pe parcurs de tot felul de persoane toxice pentru a o discredita. Asta s-a petrecut și ieri, la protestul promovat inițial de un ONG de la Cluj, Freedom Alternative, unde s-au prezentat pentru a murdări inițiativa o serie de trompete rusofile, susținători ai regimului PSDragnea, dacopați, antivacciniști, inclusiv persoane care contestă existența COVID-19.
Vom prezenta în cele ce urmează lista celor au transformat protestul într-un show grotesc:
1. Iosefina Pascal, una dintre principalele promotoare ale protestului, este asistenta eurodeputatei Maria Grapini și susținută mediatic de Antena 3
2. Miss Sparanghel Oana Lovin și Codruța Cerva (sora Cosminei Cerva, avocată promovată intens de Antena 3)
Despre cele două trompete pesediste, transformate peste noapte în protestatare, activista civică Angi Șerban amintește scena când după abuzurile Jandarmeriei de la protestul din data de 10 august 2018, forțele de ordine au primit flori în semn de apreciere pentru că au gazat și bătut protestatarii din Piața Victoriei.
Angi Șerban: "Mai țineți voi minte mitingul ăla făcut de #muiepsd la PG pt. susținerea Jandarmeriei, imediat după ce ne-au bătut în PV, pe 10 August, ca pe hoții de cai?
Jandarmeria Română atunci era în extaz. Îl puteți observa pe col. Velicu ud tot că primește o floare de la scelerata aia de Cerva.
Aia cu sparanghelul de ieri din PV e tot aia cu bereta, iar aia cu florile, blondă, e d'alu' Sputnik, marea organizatoare, tête-à-tête cu nespălatul ăla de Pleșoianu. 😂😂 Numa' spumă!
Trebuia să ne prindem, mă, din prima că sunt ăștia. Ocultă, 5G, reptilieni, cipuri în vaccin de la drone, draci să-i pieptene. Prea repede am uitat de tata Soroș! Ferească bunuțu' de bolile de care suferă ăștia!
P.S: De-aia n-a avut reacție Jandarmeria, că-n structură sunt tot oamenii care ne-au persecutat pe la proteste. 😉
Și de-aia l-au luat pe sus pe Marian și l-au amendat. De pe trotuar, atenție!
Unele poze sunt pesedite de la Vice, altele de la Epoch".
3. Putiniștii Iulian Capsali, Bogdan Duca, Adrian Severin și George Simion, un fel de Vadim fără biblioteci citite, listă făcută de Costin Andrieș, autor la În Linie Dreaptă
Andrieș, pe Facebook: "Protestul de azi din Piața Victoriei e un fâs pesedist cu asistența prorușilor apropiați de Sputnik. Se luptă împotriva "dictaturii" și a "minciunilor" despre pandemia "inventată", protest practic identic cu protestele USL din 2012.
În imagini, Capsali, Bogdan Duca, Adrian Severin, eternul provcator George Simion, Alexandru Racu și nelipsitii pensionari incoerenti care luptă cu ceva, dar nu știu exact cu ce, mai ales cu 5G care este mai periculos decât covid-ul inventat de "ocultă" etc".
Desigur că și cei menționați mai sus au dreptul să protesteze, dar este relevant de știut ce hram poartă cei care se urcă pe un val de nemulțumire al cetățenilor împotriva abuzurilor comise de forțele de ordine pe perioada stării de urgență.
În paralel cu protestul din Piața Victoriei, protestatarul Cristian Dide a organizat o altă manifestație, la ministerul de Interne, desfășurată pașnic și prin respectarea normelor epidemiologice de distanțare fizică. Protestul a fost împotriva ministrului de Interne, Marcel Vela, și contra secretarului de stat Raed Arafat, fiind proiectate mesaje critice la adresa celor doi pe clădirea Ministerului de Interne. Deși unii cetățeni s-ar fi așteptat ca odată cu venirea guvernării PNL să se înceteze cu abuzurile caracteristice epocii PSDragnea, numirea în funcția de ministru de Interne a lui Marcel Vela a fost o greșeală fatală. Pentru faptul că și-a permis să proiecteze un mesaj împotriva actualei conduceri a MAI, Dide a fost săltat printr-o acțiune disproporționată a polițiștilor și jandarmilor care, mai mult, l-au agresat și lovit la Secția 1 de Poliție, protestatarul relatând despre abuzul autorităților următoarele: "Când să intrăm în birou îmi spune să mă opresc, se uită să vadă dacă există camere de înregistrare video, ia un scaun, întoarce camera, coboară de pe scaun și mă lovește de 3 ori de tocul ușii, după care îi cere colegului care mă încătușase și în 2018, să îmi scoată cătușele".
Evoluție în Instituție: "Câțiva cetățeni au făcut o proiecție cu laser pe clădirea MAI. Zeci de polițiști și jandarmi, fără să se legitimeze sau ă respecte vreo regulă sau lege în vigoare, i-au amenințat (”mașina asta nu mai pleacă de aici”) și i-au imbrancit ca la rugby. Cu atitudini de huligani, politistii au incercat sa bage mai multi cetateni in duba, sub pretextul ca ”nu s-au legitimat”, deși în filmari se vede clar cum poliția le verificase datele de identitate. Cristian-Mihai Dide a fost incatusat si dus si luat cu forta".
Dide, pe Facebook: "Hai să vă povestesc cum a interacționat fruntea mea cu tocul ușii de la biroul ”ImageTrack” din Secția 1 Poliție București, în vremea mareului patriot religios PNL Marcel Vela
Piața Victoriei fiind ocupată de niște cetățeni ce își exercitau dreptul la liberă exprimare, dar din punctul meu de vedere pentru niște fakenews-uri, am decis cu prietenii noștri să mergem să ne exercităm și noi același drept, dar la MAI, împotriva lui Vela și aRahat.
Toate bune și frumoase până apar aceiași polițiști ce m-au încătușat și în 2018, la SpotLight. De această dată vin însoțiți de un comisar (am aflat ulterior de la Evelina Morar). Urmează dicuția celebră, vrei actul meu de identitate, arată-mi insigna, nici unul dintre ei nu o avea în piept, la secție mi s-a spus că nu este nevoie de insignă atât timp cât are pistol. Respectivul comisar se poate observa că este în hanorac.
în fine, sunt încătușat cu mâinile la spate, aruncat într-o mașină apoi raliu până la secția 1. Pe drum am fost lovit la cap de mânerul metalic amplasat deasupra ușii, și am sângerat.
După vreo oră jumătate de stat pe hol, încâtușat, deshidratat, pentru că am cerut apă și nu mi s-a dat deoarece nu au pahare, nu mi s-au acordat nici îngrijiri medicale, cu o groază de drepturi încălcate, apare și domnul comisar, tot în trening.
Cere să fiu dus într-un birou și să nu mă mai țină pe hol. Când să intrăm în birou îmi spune să mă opresc, se uită să vadă dacă există camere de înregistrare video, ia un scaun, întoarce camera, coboară de pe scaun și mă lovește de 3 ori de tocul ușii, după care îi cere colegului care mă încătușase și în 2018, să îmi scoată cătușele.
Aceștia sunt eroii voștri din linia întâi. Ghinion comisare, am filmat camera întoarsă.
Toate acestea pentru o proiecție laser, pentru dreptul meu de a spune că aRahat este un hoț și Vela un incompetent care nu știe că pe vremea comuniștilor nu era jandarmerie".
Un alt episod care a demonstrat carențele managamentului de la nivelul central al MAI privind forțele de ordine s-a petrecut în Piața Victoriei, unde revoluționarul Marian Moroșanu, cunoscut drept Marian Ceaușescu, a fost săltat de jandarmi, deși el a fost cel agresat de către mai mulți indivizi care, potrivit informațiilor Podul.ro, au fost și printre manifestanții aduși de Codrin Ștefănescu la mitingurile pro-Dragnea de la ÎCCJ înainte ca fostul președinte al PSD să fie condamnat. Marian Moroșanu a fost inițial jignit de către un participant la protestul de ieri din Piața Victoriei, pentru ca apoi un alt manifestant să îi ia masca de protecție de pe față, punându-i astfel sănătatea în pericol în plină epidemie, iar în final a fost lovit. Deși Moroșanu a fost lovit, jandarmii au găsit de bun augur să-l salte tot pe el și să-l ducă la Secția 4 de Poliție, în timp ce unul dintre manifestanții agresivi nu au suportat niciun fel de consecință, așa cum veți vedea în următoarele filmări.
Vedeți video 1:
Vedeți video 2:
Cât despre protestul în sine în contextul epidemiei COVID-19, în condițiile în care urmează și altele în Piața Victoriei, jurnalista Camelia Tabacu oferă exemplul unei manifestații din Israel contra abuzurilor guvernării Netanyahu, 2000 de protestatari respectând normele epidemiologice, spre deosebire de cei care s-au prezentat ieri în Piața Victoriei.
Camelia Tabacu, pe Facebook: "Protest în Israel, în aprilie, cu peste 2000 de oameni care s-au manifestat exemplar chiar dacă și ei erau furioși pe măgăriile și abuzurile lui Netanyahu. Nu poți fi un apărător credibil al drepturilor și libertăților atâta timp cât tu le încalci grosolan chiar pe ale celui de lângă tine, alături de care ai venit să protestezi, umblând sfidător fără mască și suflându-i în gură.
Mascarada “Noi vrem Covid” din Piața Victoriei nu e deloc despre drepturi și libertăți. E doar șarlatania disperată a unor găști rusofile - dar despre care tare mă îndoiesc că văd vreo rublă de la Putin, atât de proaste sunt - de a atrage atenția și de a-și mai negocia ceva, cel mai probabil niște lovele, la limita supraviețuirii, cu PSD".