Erorile făcute în perioada stării de urgență vor atrage, pe termen mediu, consecințe legale la nivel individual. Oameni care s-au îmbolnăvit în carantină sau care au fost amendați abuziv vor ajunge în fața instanțelor de judecată și-și vor pretinde dreptatea. Dar asta va îngreuna sistemul judiciar și va pune în așteptare procese mai vechi.
Despre situația abuzurilor din această perioadă, dar și despre cum pot fi acestea îndreptate, fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a declarat că n-ar fi nicio surpriză ca mulți oameni să atace autoritățile în instanță. Atât în problematica amenzilor, cât și în aceea a carantinei instituționalizate.
Monica Macovei, avocat în domeniul Drepturilor Omului, nu sfătuiește însă românii să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului, ci să aștepte expirarea situației de urgență, pentru ca ulterior să se adreseze instanței de judecată, fie în penal, fie în civil.
“Da, au fost multe abuzuri. E drept că e și prima oară când s-au luat astfel de măsuri, iar forțele de ordine au fost pregătite cât au fost pregătite. Și mai e ceva psihologic. S-au simțit deodată polițiști și jandarmi stăpâni peste noi. Ne opreau pe stradă, ne verificau declarațiile, buletinele și așa mai departe. Și se simțeau stăpâni. E sentimental puterii. Chiar dacă nu vorbim de o putere foarte mare, e totuși putere. Pentru că puterea corupe, puterea cere putere, îți place puterea, mai vrei. Și pentru că unii au simțit asta pe pielea lor, au dat și sancțiuni nejustificate sau mult prea mari. Sunt niște sume enorme, nicio țară nu a dat asemenea amenzi. Ele pot fi atacate, dar am aglomera foarte mult sistemul judiciar. După ce se termină starea de urgență, în 15 zile, după părerea mea, te poți adresa instanței să contești amenda. O să aibă mult de lucru judecătorii în perioada asta. Problema e că tot noi plătim judecătorii pentru aceste lucruri. Adică mai cheltuim niște bani.”, a mărturisit Monica Macovei într-un interviu pentru Presshub.
Mai mult, fostul ministru al Justiției vorbește despre condițiile improprii în care au fost ținuți oamenii în carantinele instituționalizate din România și crede că e posibil ca de aici să rezulte o serie de procese cu statul, dacă există oameni care pot demonstra că s-au îmbolnăvit în timpul carantinei forțate.
“Carantina era firească. Numai că, la noi, la întotdeauna nu s-a organizat. Nu era mare lucru să organizezi, că s-au dat spații în acest sens, ca în hoteluri să ai apă, dușuri, săpun, să-i testezi pe oameni, în primul rând. I-au și amestecat. Deci ei nu știau care sunt bolnavi, care nu sunt bolnavi, așa că se puteau îmbolnăvi și cei sănătoși, dacă printre ei erau unii infectați. Adică cam ca la Suceava, când managerul i-a chemat pe toți dimineața la ședință. Asta e dezorganizare.”, a mai spus Macovei.