„Haos și multi morți, asta vrea PSD cu disperare”. Efortul și sacrificiul de două luni s-ar putea pierde în cele trei zile fără restricții. Cum s-a ajuns în această situație gravă


„Haos și multi morți, asta vrea PSD cu disperare”. Efortul și sacrificiul de două luni s-ar putea pierde în cele trei zile fără restricții. Cum s-a ajuns în această situație gravă

Senatul a adoptat, marți, cu 111 voturi pentru, 8 împotrivă şi 15 abţineri, proiectul de lege al Guvernului privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 în situaţia de alertă după ce l-a modificat substanțial. Acesta urmează să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaților care este și forul decizional în acest caz. Grav este însă și faptul că Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege privind starea de alertă târziu, creând premisele ca acesta să nu poate fi adoptat în timp util pentru că trebuie respectate termenele prevăzute de Constituție, astfel încât până la intrarea sa în vigoare vor rămâne, după 15 mai, trei zile fără restricții pentru populația care iese din starea de urgență.

Modificările PSD-UDMR

În urma modificărilor aduse proiectului de lege privind starea de alertă, a fost eliminată lista de restricții între care erau și restrângerea sau interzicerea circulației, instituirea carantinei, închiderea temporară a frontierei. Eliminarea restricțiilor a fost posibilă grație unui amendament al lui Robert Cazanciuc (PSD), aprobat de Comisia Juridică și votat de plenul Senatului, scrie g4media.ro.

Din proiectul de lege a fost eliminat și art. 5 privind coordonarea de către Ministerul Sănătății a organizării și funcționării spitalelor din subordinea autorităților publice locale, inclusiv numirea, suspendarea sau eliberarea din funcție a managerilor. Inițiatorii amendamentului au fost senatorii UDMR Császár Károly Zsolt și Cseke Attila.

Printre modificări se mai numără deschiderea teraselor, angajatorul consultă angajatul în privința muncii la domiciliu iar magazinele au obligația de a asigura măști pentru angajați și cumpărători.

De asemenea, la propunerea lui Șerban Nicolae, senatorii au decis că Parlamentul este cel care încuviințează starea de alertă prin ședință comună a celor două Camere, și nu Guvernul prin ordonanță de urgență așa cum prevede actuala lege.

În prezent legea prevede că starea de alertă este decisă de către Comitetul Naţional pentru situații de urgență și stipulată prin ordonanță de urgență.

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, miercuri, că modificarea în Senat a proiectului Guvernului privind măsurile în starea de alertă este "un gest grav" şi a făcut un apel la majoritatea PSD să revină asupra acestor amendamente la dezbaterea din Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Trei zile fără restricții

Grav este însă și faptul că Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege privind stare de alertă târziu, mai exact luni. Conducerea Parlamentului a anunțat că proiectul intra în dezbatere în regim de urgență și va fi adoptat până joi. Problema apare la respectarea termenelor prevăzute de Constituție.

Potrivit articolul 78 din Constituţie, după adoptarea proiectului de lege în cele două camere ale Parlamentului este nevoie de un termen de două zile pentru a lăsa timp de contestare la Curtea Constituţională. După aceste două zile, după ce preşedintele promulgă, e nevoie de alte trei zile pentru a intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, relatează hotnews.ro.

Cu alte cuvinte dacă legea este adoptată joi de Parlament, ea va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial, mai exact pe 18 mai. Practic există trei zile, începând de pe 15 mai până pe 18, în care nu există reguli specifice pentru cetățeni în perioada de epidemie de Covid-19.

Pentru a repara greșeala, Guvernul ia în calcul să emită un nou act, fie printr-o ordonanță de urgență, fie printr-o hotărâre simplă, pentru a reglementa vidul legislativ, susțin surse politice, pentru HotNews.ro. Numai așa se pot menține restricțiile pentru români până intră în vigoare legea stării de alertă care se află în dezbaterea Parlamentului.

În opinia lui Ionel Dancă, majoritatea PSD din Camera Deputaţilor trebuie să fie raţională şi să voteze proiectul în varianta Guvernului.

"Nu vă mai atingeţi, nu mai ciopârţiţi, nu mai măcelăriţi acest proiect de lege care dă instrumentele Guvernului, aflat în război epidemiologic, aşa cum se întâmplă pe plan global, şi nu este momentul să ne jucăm în Parlament, să ne arătăm muşchii, ce putem face cu majoritatea noastră astfel să ajungem la dezbateri sterile", a mai transmis Dancă majorităţii PSD.

Dancă a explicat că urgenţa acestui proiect de lege a venit ca urmare a deciziilor CCR, care "s-a grăbit să delibereze într-o materie aflată în desfăşurare, starea de urgenţă era în desfăşurare", fiind de părere că acesta a fost "un gest cel puţin iresponsabil".

Un comentariu pe acest subiect a postat pe pagina sa de Facebook și jurnalistul Mircea Marian (Newsweek):

„Într-un fel, îmi pare bine că PSD și UDMR și-au bătut joc, cu maximă reavoință, de proiectul Guvernului privind instituirea stării de alertă. Prea uitasem de ei...

De exemplu, la propunerea lui Cazanciuc ot PSD s-a eliminat complet articolul care permitea închiderea temporară a unor puncte de frontieră, restrângerea sau interzicerea mitingurilor.

Să recapitulăm: Renate Weber se sesizează că legislația privind starea de urgență e neconstituțională și se duce la Dorneanu. Dorneanu îi dă dreptate și spune că, pentru restrângerea unor libertăți, nu poti da OUG, trebuie să fie lege a Parlamentului. Orban se duce la Parlament cu proiectul de lege, iar PSD și UDMR își bat joc de inițiativă și lasă guvernul cu zero instrumente coercitive, de impunere a legii.

Mai avem Camera, care e decizională, dar nu prea văd ce s-ar schimba în bine.

Haos și multi morți, asta e ce vrea PSD cu disperare. E singura lor șansă în aceste alegeri.”

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.