Nelu Tătaru anunță câte teste COVID-19 s-au efectuat în total în România


Nelu Tătaru anunță câte teste COVID-19 s-au efectuat în total în România

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor, luni, că în România au fost realizate 260.000 de testări pentru identificarea pacienţilor bolnavi de COVID-19, conform Agerpres

Ministrul Tătaru a fost invitat în Camera Deputaţilor la dezbaterea "Ora Guvernului", cu tema "Criza de sănătate publică declanşată de epidemia cu noul coronavirus".

"Specialiştii au stabilit limita zonelor afectate (...) şi alogoritmul de testare pentru COVID-19. S-a pornit testarea de la capacitatea iniţială de un laborator şi în prezent s-a ajuns la 75 de laboratoare, totalizând circa 11.000 de teste pe zi. Până în momentul actual s-au realizat peste 260.000 de testări. S-a instituit un sistem rapid de control medical şi epidemiologic la frontiere", a explicat Tătaru.

Totodată, Nelu Tătaru a precizat că s-au luat totodată măsuri ample de informare şi conştientizare a populaţiei.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.