Un consilier local a lovit peste față un jurnalist cu teancul de documente pe care le avea în mână avertizându-și victima să nu mai facă „asta” - adică să nu mai posteze lucruri incomode sau neplăcute la adresa lui, potrivit siteului stiridinsursebuzau.ro.
Incidentul s-a petrecut în orașul Buzău.
Consilierul bătăuș este Silviu Roșioru (PSRo, dar apropiat de ALDE care l-a susținut recent pentru funcția de viceprimar al orașului), iar jurnalistul agresat este Cristian Sîrbulescu, care este și vlogger, autorul unui pamflet în care l-ar fi ridiculizat pe politicianul bătăuș.
„Scandalul a plecat de la un pamflet care a fost publicat în urmă cu trei zile, adresat lui Roșioru”, relatează presa buzoiană.
„Individul acesta m-a scuipat când am ieșit de la ședința CLM Buzău. Aveam un dosar în mână, cu el m-am apărat pentru a nu mă scuipa iar. Nu l-am lovit”, a declarat Silviu Roșioru pentru buzoienii.ro .
Conflictul dintre cei doi a continuat și în afara clădirii în care avusese loc ședința de consiliu local, fiind nevoie de intervenția forțelor de ordine pentru a calma spiritele.
Potrivit siteului stiridinsursebuzau.ro, la momentul sosirii unui echipaj al poliției locale, Roșioru a dat comanda ,, Luați-l de aici!”, iar ”băieții primăriei” au luat act de cele spuse și l-au condus cu forța pe Cristian Sîrbulescu la sediul poliției locale, acolo unde a fost și amendat .
Sîrbulescu a declarat că intenționează să depună plângere împotriva consilierului local.