Klaus Iohannis: "Să știți că atunci când a început epidemia, rezervele României au fost goale"


Klaus Iohannis: "Să știți că atunci când a început epidemia, rezervele României au fost goale"

Relaxarea măsurilor restrictive în România constituie, iată, motive de intervenții repetate ale președintelui României, Klaus Iohannis, care explică populației faptul că relaxarea nu înseamnă revenirea la normalitatea pe care ei o cunosc. Astăzi, Klaus Iohannis a susținut o nouă declarație publică, în care a explicat atât problemele pe care le întâmpină actualii guvernanți în gestionarea pandemiei la nivelul țării noastre, dar și felul corect în care cetățenii României trebuie să se comporte după data de 16 mai, data oficială de la care se vor ridica măsurile restrictive specifice situației pandemice.

În cadrul declarației sale, Iohannis a susținut că România a avut încă de la început probleme financiare grave care au pus frână bunului mers inițial al gestionării pandemiei la nivel național.

"La început au fost greșeli de organizare. (...) Să știți că atunci când a început epidemia, rezervele României au fost goale. Și totul a trebuit procurat într-un timp record și s-au procurat. S-au folosit nu doar banii din vistieria noastră, ci și bani europeni. Romanian are acum acces la 1 miliard și jumătate de euro care se vor cheltui pentru achiziția de echipamente pentru spitalele noastre, pentru medicii noștri. Guvernul a început să pună în practică reforme. De exemplu, s-a reacționat pozitiv în privința digitalizarii administrației. Măsurile economice luate vor ajuta real economia.", a declarat astăzi Klaus Iohannis în cadrul conferinței de presă.

Despre ridicarea măsurilor restrictive, acesta susține că ele vor fi ridicate treptat și că încă nu se revine la principiul liberei circulații, în ciuda faptului ca populația nu va mai avea nevoie de acele declarații pe propria răspundere pentru a părăsi temporar domiciliul. Mai mult, se va menține ideea de interdicție în părăsirea localității fără un motiv substanțial.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.