Eroina de la Asociația Dăruiește Viață, Carmen Uscatu, a răbufnit împotriva mafiei care căpușează de 30 de ani sistemul medical din România, făcând trimitere la directorul Institutului Matei Balș, doctorul Streinu Cercel, care în unul dintre planurile sale anti-COVID-19 spunea într-un mod halucinant că "aceste 3-4 luni vor trebui considerate ca și cum nu au existat vreodată". Mesajul lui Cercel a venit în completarea unei solicitări prin care a transmis că cei care se ocupă de achizițiile publice (mafia din sistemul medical) să nu fie trași la răspundere de justiție privitor la ceea ce fac pe perioada crizei COVID-19, chiar dacă încalcă legea.
Astfel, într-o notă de ironie amară, Carmen Uscatu a venit cu propunerea ca "acești ultimi 30 de ani ar trebui considerați ca și cum nu au existat vreodată, să scape și Sorina Pintea și toți managerii de spitale".
Pentru a reflecta cât de mare este mafia din sistemul medical din care fac parte și Pintea și Cercel, activista civică a invocat exemplul spitalului de la Fălticeni, nou de 27 de ani, care nu se deschide pe motiv că nu au echipamentele necesare, dar, cu toate acestea, au fost găsiți bani, recent, atenție, pentru a se cumpăra tehnologie performantă de înfrumusețare, în valoare de 158 de mii de lei. Deși e finalizat, spitalul de la Fălticeni ar mai avea nevoie de o investiție de 5 milioane de euro în aparatură și dotări pentru a fi deschis. (citiți AICI și AICI mai multe detalii)
Edilul din Fălticeni, Cătălin Coman: "Vom ajunge în situația în care oamenii vor muri de alte boli decât de COVID-19, dacă nu vom deschide urgent noul spital din Fălticeni. De ce spun asta? Pentru că acum, Spitalul din Fălticeni, alături de cel din Rădăuți, este spital-suport pentru Spitalul Județean Suceava și preia pacienții cu diverse afecțiuni. Presiunea este foarte mare pe spitalul din Rădăuți și am văzut că managerul de acolo a și spus că problema e pe cale să-i depășească. Aceeași situație e și la Fălticeni – avem multe cazuri de toate bolile. Facem încă un apel pentru dotarea cu echipamente și aparatură medicală a spitalului nou"
Pe cale de consecință, Carmen Uscatu le-a transmis celor care fac parte din mafia din sistemul medical că, într-un final, nu vor scăpa de răspunderea în fața legii: "sunteți cu toții o HAITĂ de perverși, de atentatori la siguranța noastră. de 30 de ani v-ați unit. de 30 de ani acționați împotriva interesului nostru. vă jurați unii altora credință. vă schimbați scaunele între voi. vă admirați incompetența. vă aplaudați. vă pupați mâinlie unii altora și seara vă pupați în oglindă. din când în când vă mai faceți niște tratamente de înfrumusețare. însă nu vă veți putea niciodată spăla mizeria. sunteți o haită care a omorât SPERANȚA. ați vrea poate să scăpați. nu veți scăpa. veți plăti. când vă va fi mai greu să vă gândiți de ce".
Carmen Uscatu, pe Facebook: "ce mai citesc eu?
"Fotoîntinerire facială, fototerapie și epilare definitivă - fenomenul FĂLTICENI" - e bestseller de 30 de ani.
Fălticeni e reprezentativ la SCARĂ națională. Oamenii aceștia acționează în HAITĂ.
haită = mulțime de indivizi din aceeași specie care umblă împreună (după pradă)
pe domnul Cercel îl preocupă zilele astea să se dea o lege prin care cei care fac achiziții acum să fie absolviți de orice judecată.
zice Străinu în planul VACANȚA MARE: "ACESTE 3-4 LUNI VOR TREBUI CONSIDERATE CA ȘI CUM NU AU EXISTAT VREODATĂ"
vin azi cu o idee de upgrade la programul străinu. ca să scape toți. acești ultimi 30 de ani ar trebui considerați ca și cum nu au existat vreodată. să scape și Sorina Pintea. și toți managerii de spitale.
ia priviți:
ANUNT ATRIBUIRE 30.11.2019 ECHIPAMENTE MEDICALE Fotoîntinerirea facială cu tehnologie pentru toate tipurile de
piele de la I la III pe Scara Fritzpatrick- 158.000 RON
(Vlad Alexandru Morariu-manager Spital nou, de 27 de ani, Fălticeni, locul unde nu s'a întâmplat nimic)
sunt achiziții care țin de sfera Direcția Naționala Anticorupție.
sunteți cu toții o HAITĂ de perverși, de atentatori la siguranța noastră. de 30 de ani v-ați unit. de 30 de ani acționați împotriva interesului nostru. vă jurați unii altora credință. vă schimbați scaunele între voi. vă admirați incompetența. vă aplaudați. vă pupați mâinlie unii altora și seara vă pupați în oglindă. din când în când vă mai faceți niște tratamente de înfrumusețare. însă nu vă veți putea niciodată spăla mizeria. sunteți o haită care a omorât SPERANȚA. ați vrea poate să scăpați. nu veți scăpa. veți plăti. când vă va fi mai greu să vă gândiți de ce.
Vă amintesc că spitalul de la Fălticeni, nou de 27 de ani, nu se deschide pe motiv că nu au echipamentele necesare. dacă le aveau ar fi putut salva vieți.
Ia uitați aici detalii despre achiziția de echipamente de ÎNFRUMUSEȚARE de la Fălticeni:
Denumire echipament: Aparat cu lumina pulsata continua CDR - 1 buc
Specificații tehnice:
- Unitate pentru fototerapie si epilare definitiva, cu sistem multipuls.
- Utilizarea aparatului in estetica medicala, epilare definitiva si fotointinerire faciala.
- Fotointinerirea faciala cu tehnologie pentru toate tipurile de piele de la I la III pe Scara Fritzpatrick
- Fotoepilarea pentru toate tipurile de piele de la I la VI pe Scara Fitzpatrick specifica pentru par blond, subtire sau fin
- Tehnologia pentru toate tipurile, toate nuantele de piele, pentru toate tipurile de par (cu pigmentare, cu fire de par gri, sau fara melanina) si pe tot parcursul anului (chiar si pe piele bronzata) evitand caracterul sezonier al tratamentelor in lunile de vara
Dotat cu manipul fotoepilare, manipul fotointinerire, ochelari executor tratamente, ochelari pacient / client, ochelari ceramic pentru tratamente faciale".
Sursa foto: Raportul de Gardă