În ciuda dezastrului produs de pandemie, Iranul își accelerează programul de ÎNARMARE: a lansat în spațiu un satelit militar și a anunțat începerea producerii unui distrugător modern


  • ACP
  • Apr 21, 2020 17:32
  • 1673
 În ciuda dezastrului produs de pandemie, Iranul își accelerează programul de ÎNARMARE: a lansat în spațiu un satelit militar și a anunțat începerea producerii unui distrugător modern

Imensa criză economică în care a alunecat întreaga lume, începând de la cele mai puternice țări, pare să nu afecteze prea mult planurile războinice ale ayatollahilor care conduc Iranul. Deși țara a fost printre primele lovite grav de pandemie, îndată după ce coronavirusul s-a răspândit în afara Chinei, propaganda Teheranului a continuat să glorifice marile realizari ale regimului islamist șiit și să ascundă dimensiunea reală a dezastrului produs de îmbolnăvirea unei părți mari din populația iraniană.

Odată cu prăbușirea prețului petrolului, principalul produs al Iranului, situația a devenit infinit mai întunecată pentru Teheran, care încă mai reușea să obțină venituri din vânzarea la export a petrolului, chiar dacă sancțiunile impuse de Statele Unite interziceau acest lucru. China, Turcia și India erau principalii cumpărători ai petrolului iranian de pe piața neagră.

Pe fondul acestui dezastru general, Iranul și-a reluat în forță acțiunile militare agresive și retorica amenințătoare, în loc să se preocupe de salvarea propriilor cetățeni și a ce se mai poate salva din economie.

La mijlocul lunii aprilie șalupele înarmate ale Gărzii Revoluționare au hărțuit navele militare americane care se aflau în Golful Persic, apropiindu-se în mare viteză de ele și mișcându-se agresiv și provocator în jurul acestora, ceea ce ar fi putut duce ușor la un incident care apoi să degenereze într-o confruntare de care nu are nevoie nimeni, mai ales în contextul actual.

Pe lângă amenințarea directă la adresa navelor americane, regimul de la Teheran a anunțat, prin vocea amiralului Amir Rastegari, că anul acesta va începe construcția unui distrugător modern de 6000 tone, care va fi lansat la apă anul viitor. Asta chiar dacă țara este în faliment și principala preocupare ar trebui să fie procurarea de alimente și medicamente pentru populație – mai multe detalii AICI.

Dar o imagine mai corectă a nebuniei agresive a celor care conduc Iranul a venit însă astăzi, când Garda Revoluționară a lansat un satelit militar în spațiu, plasându-l pe orbita Pamantului la o altitudine de 425 km. Satelitul Noor-1 a fost transportat în spațiu de o rachetă iraniană tip Qassed (Mesager), lansată din regiunea deșertică centrală. Ziua lansării a fost aleasa în amintirea momentului fondării Gărzii Revoluționare (corpul paramilitar cu care este controlată țara de ayatollahi) de către Khomeini, în 22 aprilie 1979 – mai multe detalii AICI.

Lansarea și plasarea pe orbită a satelitului Noor-1 vine după ce iranienii au avut mai multe nereușite în acest domeniu, anul trecut fiind ratate lansările sateliților Payam și Doosti, iar anul acesta, în februarie, nereușindu-se plasarea pe orbită a satelitului de comunicații Zafar 1. În cursul lucrărilor pentru pregătirea lansărilor de la Centrul Spațial Imam Khomeini au avut loc în 2019 accidente în care au murit și unii dintre cercetătorii iranieni – detalii AICI.

Este evident că e vorba de un program spațial de anvergură, cât se poate de costisitor, dar care pare mai important pentru ayatollahii care conduc Iranul decât nevoile iranienilor care au mult de suferit în țara lovită crunt de criză, dar și de nebunia celor care o conduc.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.