Poliţia Bihor i-a amendat cu câte 5.000 lei pe preşedintele Consiliului Județean Bihor, UDMR-istul Pásztor Sándor, şi pe însoţitorii acestuia, comisarul şef adjunct al Gărzii Forestiere Bihor, Nicolae Timaru, respectiv omul de afaceri Halász Alexandru, găsiţi joi la pescuit pe malul unui lac din satul Şişterea, pentru un alt grup de 5 pescari poliţiştii dispunând două amenzi a câte 2.000 lei şi trei avertismente. (citiți AICI și AICI mai multe detalii pe site-ul Bihoreanul)
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul șef Alina Fărcuța: "Aceste persoane au fost sancţionate contravenţional pentru nerespectarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3, pentru că desfăşurau activităţi de pescuit. Trei persoane au fost sancţionate contravenţional cu câte o amendă în valoare de câte 5.000 lei. În ce priveşte celelalte persoane, din grupul de cinci, două persoane au fost amendate cu câte 2.000 de lei, iar alte trei persoane au fost sancţionate cu avertisment".
În acest contrext, președintele USR Bihor, deputatul Silviu Dehelean, a solicitat vineri demisia lui Pasztor Sandor din funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor, iar în cazul în care refuză, UDMR să-i retragă sprijinul politic.
"Este inacceptabil ca o persoană care ar trebui, prin comportamentul său, să dea un exemplu comunității datorită poziției pe care o ocupă, să încalce ordonanțele militare. Fapta este cu atât mai gravă cu cât acesta este desemnat și vicepreședinte Comitetului pentru situații de urgență judetean care gestionează la nivelul județului Bihor situația creată de COVID-19", a subliniat Silviu Dehelean.
Dehelean, pe Facebook: "Cer, alături de USR Bihor, demisia lui Pasztor Sandor din funcția de președinte al Consiliului Județean pentru înălcarea ordonanțelor militare. Or, dacă dl Pasztor ne sfidează, cer UDMR să-i retragă sprijinul politic. Scuzele, exprimate public, doar pentru că a fost descoperit de poliție, la pescuit pe balta din Cetariu, nu sunt suficiente.
Este inacceptabil ca o persoană care ar trebui, prin comportamentul său, să dea un exemplu comunității datorită poziției pe care o ocupă, să încalce ordonanțele militare. Fapta este cu atât mai gravă cu cât acesta este desemnat și vicepreședinte Comitetului pentru situații de urgență judetean care gestionează la nivelul județului Bihor situația creată de COVID-19.
Sute de mii de bihoreni stau în casă să protejeze sănătatea și viața semenilor, afacerile și locurile lor de muncă sunt în pericol, iar în acest timp Pasztor Sandor pescuiește pentru că a cedat ispitei, după cum se justifică el însuși.
Cerem, de asemenea, demisia adjunctului Gărzii Forestiere Oradea, Nicolae Timaru, surprins pescuind în grupul domnului Pasztor Sandor.
Solicităm Inspectoratului Județean de Poliție să facă publice numele tuturor funcționarilor publici din anturajul președintelui Consiliului Județean, care au încălcat ordonanțele militare.
Această atitudine de privilegiați pe care o manifestă politicieni și funcționari publici, ca și când li se cuvin toate privilegiile și ca și cum legea nu ar trebui să li se aplice, este inadmisibilă și trebuie sancționată de cetățeni și de instituții. Nu vorbesc de pensiile speciale sau de tunurile din bani publici, vorbesc despre aroganța de grof medieval a domnului Pasztor Sandor care își bate joc de tot sacrificiul oamenilor obișnuiți și iese la pescuit alături de slugile domniei sale. Pentru că nu mai poate să vâneze animale exotice pe mii de euro prin resorturi de lux, Sandor from Hungary, cum se auto-denumește, s-a hotărât să își omoare plictiseala la balta din Cetariu.
De cand a început această criză, președintele CJ, fiind si vicepreședintele Comitetului pentru situații de urgență județean, a strălucit prin absență, la fel ca și până acum. USR Bihor consideră că orice în afară de o demisie este prea puțin pentru această imensă sfidare.
Amintesc și că aceia cărora le putem mulțumi pentru această domnie a lui Pasztor la Consiliul Județean Bihor, și fără ale căror jocuri politice nu se putea ajunge aici, sunt chiar dl. Mang si PSD Bihor".
Despre Pásztor Sándor amintim că este același individ care participa la vânători de tip safari, în Africa, unde spunea despre el că este "from Hungary", nu "from Romania". (mai multe detalii AICI)