Să ne rugăm pentru Andrei Caramitru


Să ne rugăm pentru Andrei Caramitru

Cum developează COVID-ul sminteala din lumea noastră! Câte suflete schiloade, câți morți înainte de a muri, înregimentați în marea blasfemie, în profanarea, în păcatul de neiertat (tautologie intenționată!) împotriva Casei lui Dumnezeu și a Trupului lui Hristos în același timp. Împotriva Bisericii, instituție dumnezeiască. Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Biserica ne spune că „Îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini”. Da, „îndurarea lui Dumnezeu nu cunoaște margini, dar cel care refuză în mod deliberat să o primească prin căință respinge iertarea păcatelor sale și mântuirea. O asemenea împietrire poate duce la nepocăința finală și la pierzarea veșnică”. Numai în biserică ”Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune”. (Sf. Augustin) Numai acolo, Andrei Caramitru! În biserica părinților, bunicilor și străbunicilor tăi care trăiesc și au trăit în Hristos și s-au jertfit pentru Hristos!

Necurățeniile proferate împotriva Bisericii Ortodoxe Române pe pagina Andrei Caramitru, susținute de comentarii la fel de profanatoare, sunt expresia bolșevismului sub noua formulă neomarxistă modernizată cu apologia capitalului. Se impune o reconsiderare a acestui derapaj de neiertat în România anului 2020. Se impun scuze publice față de Biserica Ortodoxă Română și personal Patriarhului Daniel.

În acest moment este o obligație morală, ca lideri ai USR și PLUS (Dan Barna, Dacian Ciolos, Vlad Voiculescu) să condamne și să se delimiteze public de această atitudine nelegiuită a unui membru de partid și lider de opinie, cu o largă audiență pe rețelele de socializare. Absența reacției publice confirmă asumarea aceleiași atitudini. Se impune așadar și o igienă politică, astfel ca românii să poată decide dacă USR-PLUS pot fi luate în calcul la viitoarele alegeri ca o soluție sau ca un pericol.

Vă chem pe toți cei care împărtășiți aceeași opinie, să ne rugăm pentru robul lui Dumnezeu Andrei Caramitru, pentru scoaterea lui din păcatul cel greu, pentru pocăirea sa neîntârziată, spre binele său și al familiei sale. Sf. Ioan Gură de Aur spunea limpede: ”Cine nu a lucrat pentru ridicarea și mântuirea aproapelui, nu se va putea mântui pe sine”. La judecată vom merge de mână cu toții și vom fi întrebați ce am făcut pentru cei de alături. Vom fi judecați nu atât pentru răul pe care l-am făcut, cât pentru binele pe care l-am putut face și nu l-am făcut.

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Precizare. Mă refer aici strict la denigrarea BOR și a Patriarhului BOR. Nu la comentariile pro și contra pe marginea acordului între MAI și Patriarhia Română.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.