Pandemia Covid-19: Autoritățile din Grecia cercetează cazurile preoților care ar fi interacționat cu credincioșii


  • ACP
  • Apr 12, 2020 19:22
  • 2082
Pandemia Covid-19: Autoritățile din Grecia cercetează cazurile preoților care ar fi interacționat cu credincioșii

Ministrul adjunct al protecției Civile din Grecia, Nikos Chardalias, a cerut azi Procuraturii să ancheteze două cazuri în care s-ar fi încălcat ordinele guvernamentale pentru oprirea răspândirii coronavirusului.

”Ce s-a întamplat azi în bisericile din Koukaki și din insula Corfu reprezintă încălcări ale legii și ordinelor Sfântului Sinod și punerea în pericol a vieții cetățenilor și a sănătății publice. Am contactat Ministerul Justiției pentru a cere să fie inițiate procedurile legale”, a declarat pentru presa Chardalias. Kerkyrasimera.gr scrisese despre punerea moaștelor Sfântului Spiridon într-o biserică din Corfu, în prezența câtorva persoane, dintre care unele au primit și Sfânta Împărtășanie. În Koukaki a fost chemată poliția în urma unui denunț care anunța că în biserica Sfântul Nicolae de acolo s-a săvârșit duminică Sfânta Liturghie, după care ar fi fost împărtășite unele persoane în afara bisericii – mai multe detalii AICI.

La ora 13 a fost chemat la procuratură mitropolitul Nectarie de Corfu, care a fost anunțat de procurorul Dioynsios Lambridis că va trebui să apară în fața instanței pe 25 mai, pentru slujba pe care ar fi săvârșit-o pe insulă, încălcând ordinele guvernamentale. În fața aceluiași procuror urmează să apară și primarul din Corfu, Meropi Ydraiou, și șeful Consiliului Municipal, Dimitris Metallinos, pentru că ar fi participat la slujba de sâmbătă din biserica Sfântul Spiridon. Există informația că trei persoane (doi bărbați și o femeie) care ar fi participat la slujbă, au fost împărtășite – mai multe detalii AICI.

Din partea Arhidiocezei Atenei a fost emisă o declarație care arată că incidentul din Koukaki este cercetat și vor fi luate măsuri în scurt timp și s-a reamintit că Sfântul Sinod al Bisericii Greciei urmează toate măsurile și instrucțiunile autorităților competente pentru oprirea pandemiei.

Este clar că Biserica nu dorește în nici un fel punerea în pericol a credincioșilor ori încălcarea ordinelor guvernamentale. Acum, într-o țară majoritar ortodoxă, au fost identificate doar două situații în care se acuză încălcarea ordinelor guvernului de către slujitorii bisericii. Viteza de reacție și modul scrupulos cu care autoritățile din Grecia tratează participarea câtorva creștini la o slujbă de pe o insulă ori împărtășirea a doi-trei creștini în exteriorul bisericii ca pe un pericol major, în condițiile în care grecii zilelor noastre nu sunt tocmai cunoscuți pentru rigoare, pare să dovedească faptul că în administrația statului încă sunt mulți adepți ai politicilor de extremă stângă, reprezentată de partidul Syriza, plecat de la guvernare în 2019 – mai multe detalii AICI.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.