Noul președinte al AEP, slugarnic față de PSD. A suspendat controalele la partide privind cheltuirea subvențiilor de stat

Noul președinte al AEP, slugarnic față de PSD. A suspendat controalele la partide privind cheltuirea subvențiilor de stat

Noul președinte al AEP oferă o mână de ajutor Partidului Social Democrat. Concret, Constantin Mitulețu a dispus suspendarea tutror verificărilor efectuate la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în 2017 și 2018, a anunțat instituția într-un comunicat de presă, potrivit g4media.ro

Cum explică Constantin Mitulețu suspendarea controalelor la partide:

-Controalele la toate formațiunile politice privind subvențiiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut.

-Niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună și simultan cu Curtea de Conturi a României.

-Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată cu modificările și completările ulterioare, controlul privind subvenţiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan şi de Curtea de Conturi a României, conform dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curții de Conturi a României, republicată cu modificările și completările ulterioare.

-În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorității Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 și 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.

”În concluzie, verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în anii 2017 și 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale și vor fi reluate, împreună și simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părți”, se arată în comunicatul AEP.

Procurorii DNA investighează modul în care PSD a utilizat banii primiți ca subvenție de la bugetul statului prin Autoritatea Electorală Permanentă. Dosarul ar fi pornit de la articolele publicate de Newsweek România despre modul în care trezorierul PSD, Mircea Drăghici, ar fi direcționat sume de bani de la partid către o firmă de media controlată de soția sa în județul Argeș. Drăghici a respins atunci acuzațiile și a cerut publicației Newsweek să șteargă articolul de pe site.