Am ajuns iar „ciuma” Europei. Tot mai multe țări vestice nu ne primesc nici măcar ca turiști fără carantinare obligatorie și le cer cetățenilor lor să ne ocolească


Am ajuns iar „ciuma” Europei. Tot mai multe țări vestice nu ne primesc nici măcar ca turiști fără carantinare obligatorie și le cer cetățenilor lor să ne ocolească

Numărul tot mai mare de infectări cu noul coronavirus de la noi, care miercuri a atins proporții record - 555 noi cazuri (cel mai mare nr de la începutul pandemiei) - determină statele vestice, care par să controleze incomparabil mai bine situația noilor infectări, să ia măsuri ferme împotriva României.

Astfel, miercuri, Austria a emis avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, guvernul de la Viena invocând o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în cele trei ţări.

Măsura, care înseamnă că orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ la COVID-19, urmează avertizărilor emise săptămâna trecută pentru Serbia şi alte trei ţări non-membre UE din Balcanii Occidentali.

CITEȘTE ȘI: Demența și iresponsabilitatea PSD la apogeu! Negaționiștii și conspiraționiștii actualei pandemii chemați să propună modificări la legea privind carantina și izolarea persoanelor infectate cu SARS-CoV-2

''Vă rugăm să nu călătoriţi către aceste ţări. Acesta este apelul nostru urgent, întrucât pe de o parte înseamnă a expune riscurilor sănătatea tuturor, iar pe de altă parte am văzut că există chiar mai multe cazuri importate din aceste state'', a declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă comună cu ministrul de externe Alexander Schallenberg.

În ultimele săptămâni în Austria au fost detectate aproximativ 170 de cazuri de COVID-19 având legătură cu o ţară străină, cea mai mare parte cu ''Balcanii'', a spus Kurz. El a precizat că la frontierele cu Ungaria şi Slovenia controalele vor fi dublate.

Sunt deja cel puțin zece state europene care fie că nu îi primesc pe turiștii români deloc, menținându-și deocamdată granițele închise, fie le pun unele condiții, fie îi obligă să stea 14 zile în carantină sau izolare.

Măsurile cele mai dure au fost luate de Norvegia, Finlanda și Malta (care nu permit deloc intrarea românilor), în timp ce Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia le cer românilor să stea în izolare sau carantină. Danemarca pune condiția ca românii să aibă o rezervare de cel puțin șase zile de cazare.

România nu a fost inclusă nici de Guvernul de la Londra pe lista celor 59 de țări considerate cu risc redus. Astfel românii care merg în Marea Britanie după 10 iulie sunt obligați să stea în regim de autoizolare.

În Cipru, românii sunt primiţi dacă au rezultat negativ la testarea pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în această ţară.

La începutul acestei săptămâni, România ocupă poziția a 4-a în ceea ce privește rata de infectare cu noul coronavirus, după Suedia, Portugalia și Bulgaria. 

Jurnalista Claudia Pîrvoiu, de la Hotnews, scrie și ea pe Facebook o postare despre situația dramatică în care a ajuns România, din cauza propriei iresponsabilități și a numărului tot mai mare de cetățeni reticenți la cele mai simple măsuri de prevenție (spălatul, dezinfectatul mâinilor și purtatea măștilor de protecție): „Un sfat: Nu vă faceți rezervări și planuri de vacanță în străinătate pentru mult timp de acum înainte. Tot mai multe țări încep să pună interzis pentru români. Să le mulțumiți celor care au făcut tot posibilul să zădărnicească eforturile de limitare a cazurilor de Covid. Îi știți voi: politicieni, influenceri și idioți utili”.

CITEȘTE ȘI: Nesimțirea acestor politicieni este deja atentat la sănătatea publică! Refuză în mod repetat să poarte măști în spații închise, deși în România numărul infectărilor și deceselor din cauza noului coronavirus a explodat

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.