Rareș Bogdan, semnal către Guvern: "Pensiile speciale pot fi impozitate masiv"! Liberalul anunță că se vor lua noi măsuri menite să ajute firmele mici și mijlocii


Rareș Bogdan, semnal către Guvern: "Pensiile speciale pot fi impozitate masiv"! Liberalul anunță că se vor lua noi măsuri menite să ajute firmele mici și mijlocii

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a fost confruntat pe Facebook de un cetățean privitor la tăierea pensiilor speciale

Astfel, liberalul a replicat că PNL a făcut demersurile în Parlament privind tăierea pensiilor speciale, cu mențiunea că întreg procesul s-a blocat la CCR. Cu toate acestea, Rareș Bogdan a transmis un semnal către Guvernul Orban, liberalii având opțiunea de a impozita masiv pensiile speciale prin Ordonanță Militară

Rareș Bogdan, pe Facebook: "De tăiat le-am tăiat în Parlament și sunt atacate la CCR. Încă nu a ajuns la promulgare. Pot fi însă impozitate masiv prin Ordonanță Militară".

Mai mult, Rareș Bogdan a reiterat mesajul Guvernului pentru cei care au firme, conform căruia nu li se întâmplă nimic celor care nu pot depune astăzi declarațiile fiscale, dar cei care pot plăti să o facă

Totodată, eurodeputatul a anunțat că "vor veni și alte măsuri menite să ajute companiile și angajații să treacă prin actuala criză generată de COVID-19".

Eurodeputatul Rareș Bogdan, pe Facebook: "Astazi este 25 a lunii, pentru cei care au firme sau sunt in managementul unora, este o zi plina si complicata. Tocmai de aceea, am vorbit acum cateva minute cu ministrul Finantelor Publice, Florin Citu. Acesta a anuntat zilele trecute si va anunta din nou astazi ce se intampla cu depunerea declaratilor fiscale aferente lunii februarie, deci care ar urma sa se depuna astazi, 25 martie. Pentru a veni in sprijinul companiilor, Guvernul a anuntat deja ca nu li se intampla nimic celor care astazi nu pot depune declaratia. Nu vor primi nici penalitati si nu vor fi soldurile lor purtatoare de dobanzi. Nici nu vor fi sanctionati in vreun fel. Este o situatie complicata si extrem de dificila si doar intr-un parteneriat Stat-Privati-Banci-Clienti vom putea trece peste aceasta incercare majora. Este un apel la solidaritate si cei care pot plati, sa o faca! De asemenea, se analizeaza diverse alte forme de ajutor pentru companii. Despre ele va vorbi maine si vineri ministrul Finantelor si premierul Romaniei.

Nu e loc de reprosuri astazi! Nu e loc de comparatii. Astazi trebuie sa ne gandim cu totii la doua lucruri, cum salvam vieti si cum salvam ulterior economia Romaniei. Doar IMPREUNA putem reusi! Solidaritate, nu egoism! Solidaritate, nu razboi politic fratricid! Solidaritate, nu circ si castig de capital politic!

Romania are nevoie astazi de noi toti.

PS Vor veni si alte masuri menite sa ajute companiile si angajatii sa treaca prin actuala criza generata de COVID19. Nu sunt inca abilitat sa le fac publice. Le vor face premierul si ministrul Finantelor si dupa asta le voi sustine si explicita pe larg si cu argumente si eu.

PS2 Aceste precizari se adreseaza in special pentru firmele mici si mijlocii aflate in dificultate. Pentru cei mari, cei care au bani sa plateasca taxele si impozitele, fac un apel sa nu profite de aceasta situatie si sa arate ce inseamna solidaritate in vremuri de criza! Guvernul incearca sa ii ajute pe cei aflati in dificultate, nu sa creeze o clasa de profitori ai nenorocirii.

Va multumesc!".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.