GALERIE FOTO Armata se implică în lupta cu COVID-19: "Spital mobil". Când va deveni operațional


GALERIE FOTO Armata se implică în lupta cu COVID-19: "Spital mobil". Când va deveni operațional

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că Armata României a început construirea unui spital destinat tratării persoanelor infectate cu noul coronavirus la Otopeni, în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”.

Această unitate spitalicească a mai fost instalată pentru situaţii reale, doar o singură dată, tot în incinta spitalului Ana Aslan, în anul 2015, atunci fiind pregătit pentru eventuale cazuri de Ebola.

Mai mult, spitalul mobil ar urma să devină operațional, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Totodată, spitalul va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19.

Comunicatul MApN: "Ministerul Apărării Naționale instalează spitalul mobil containerizat de nivel ROL 2 la Institutul „Ana Aslan”.

Au început pregătirile pentru montarea formațiunii medicale ROL 2.

Primele operațiuni care se vor executa la fața locului vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor și echipamentelor. Ulterior, vor fi desfășurate activitățile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale și racordarea la utilități. Formațiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale și containere - care cuprind, printre altele, unități de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare – structura urmând să devină operațională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare. Formațiunea medicală va funcționa ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare și medii de infectare cu COVID-19.

Această unitate spitalicească a mai fost instalată pentru situaţii reale, doar o singură dată, tot în incinta spitalului Ana Aslan, în anul 2015, atunci fiind pregătit pentru eventuale cazuri de Ebola.

#CoronaVirus #Româniafiiputernică

Foto: Valentin Ciobîrcă".

Vedeți galeria foto: 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.