Unul dintre cei mai caraghioși propagandiști ai Moscovei - l-am numit pe dubiosul Bogdan Duca - s-a alăturat celor care atacă abject românii din Diaspora, mai exact pe cei care s-au întors zilele acestea în România pe fondul epidemiei de coronavirus, mințind despre aceștia că nu au adus contribuții la PIB-ul țării noastre nici cât un asistat social.
Bogdan Duca, pe Facebook: "Nu și-au mai plătit CAS-ul de ani de zile, contribuțiile lor la bugetul României sunt derizorii, contribuția lor la PIB este sub cea a unui asistat social din România...
Ah, și au mai și votat grămadă pentru partide care vor inclusiv privatizarea sistemului sanitar românesc. Din fericire, încă nu au făcut-o.
Dar acum vin cu zecile de mii că în Occidentul lor civilizat e cam nasol. Și vor să se trateze gratis în România noastră "di merda".
Potrivit datelor Băncii Mondiale prezentate de economica.net, din 2007 până în 2017, remitenţele emigranţilor români, adică sumele de bani trimise acasă prin intermediul băncilor sau al sistemelor de transfer s-au ridicat la 24,5 miliarde de dolari. Iată situaţia pentru fiecare an:
2007 - 1,624 miliarde USD
2008 - 1,702 miliarde USD
2009 - 682 miloane USD
2010 641 milioane USD
2011 - 694 milioane USD
2012 - 733 milioane USD
2013 - 3,519 miliarde USD
2014 - 3,381 miliarde USD
2015 - 3,085 miliarde USD
2016 - 3,489 miliarde USD
2017 - 4,944 miliarde USD
CONSULTAȚI ȘI: Propaganda putinistă atinge o nouă culme a MIZERIEI: Lupta anticorupție e… ”reeditarea luptei împotriva chiaburilor”?!
Amintim că jurnalistul Răzvan Gheorghe (Podul.ro) a avertizat că personajul Bogdan Duca este un propagandist putinist agresiv, un soi de ”icoană” Sputnik și nu numai, fiind o prezență obișnuită a oficinelor păpușate și remunerate de Kremlin în România. Duca a deturnat semnificația termenului de ”conservator”, în accepțiunea sa acesta se referă la modelul anti-occidental al Rusiei. Duca rostogolește în mod uzual cele mai duhnitoare narațiuni putiniste anti-UE, anti-Occident și anti-SUA, fiind un aplaudac predilect al regimului PSDragnea.
Iată ce a debitat Duca despre fostul premier Viorica Dăncilă, de parcă ar fi portretizat-o odinioară pe Elena Ceaușescu:
”Coerentă, cu viziune, argumentată… o doamnă de fier a la Roumanie. Chiar îmi place… Pentru mine e Omul anului 2018”. Orice comentariu este de prisos, cu excepția faptului că propaganda comunistă o numea pe criminala Ana Pauker și... ”tovarășa de fier”.
De asemenea, teologul lui pește prăjit este un mare promotor al balivernelor panslaviste împroșcate de Dughin&Co, cu titlul caraghios de ”a treia Romă”, care nu numai că nu există, dar această halucinare nici nu are vreo legătură, cât de mică, cu adevărata religie ortodoxă, care nu binecuvântează tancurile care au sfârtecat Ucraina, și nici arme de ucidere în masă.
De altfel, Duca îl consideră pe Dughin ”o legendă” și este un mare, mare aplaudac al autocratului Vladimir Putin, insistând că Federația Rusă ar fi o ”democrație” similară celor din Vest, ceea ce este de-a dreptul caraghios.
În octombrie 2017, PSD pompa oficial bani publici în Bogdan Duca, acesta figurând drept expert la cabinetul lui Victor Opaschi, la Secretariatul de Stat pentru Culte. Opaschi a fost șeful de cabinet al nomenklaturistului Ion Iliescu (care ocupă primul loc pe Lista prietenilor lui Dughin din România) și a rămas, în continuare, omul bun la toate al lui Iliescu (inculpat pentru crime împotriva umanității).
În urma articolului Hotnews care avertiza că Duca era recompensat cu bani publici de PSDragnea, propagandistul Moscovei a fost șters de urgență de pe site-ul instituției, laolaltă cu declarațiile sale de avere și interese.
Ciudat e și că Patriarhul Daniel a acceptat (fără voia sa, n-ar fi fost posibil) ca putinistul Bogdan Duca să-și verse lăturile, în repetate rânduri, la Trinitas TV, postul de televiziune al Patriarhiei, deși întâi stătătorul BOR a fost avertizat în repetate rânduri, în scris și prin viu grai, de intelectuali cu sau fără sutană, despre adevărata speță a personajului. Și totuși…
Aparițiile la Trinitas TV reprezintă o formă de legitimare pe care BOR i-o acordă acestui Bogdan Duca, care a învățat teologie la controversata Universitate Ovidius, adică la fabrica de diplome păstorită de preafericitul Teodosie, un vechi client al DNA.