Răspândirea coronavirusului. Autoritățile, recomandare către studenții din cămine și universități


Răspândirea coronavirusului. Autoritățile, recomandare către studenții din cămine și universități

Șeful DSU Raed Arafat a recomandat miercuri, într-o conferință de presă la sediul MAI, pe fondul răspândirii coronavirusului, suspendarea activității didactice în universități până pe 31 martie, cu precizarea că pot fi utilizate metode alternative de predare, cum ar fi online și la distanță.

În privința studenților care stau în cămine, Raed Arafat a precizat că este de preferat ca cei care nu au job să meargă acasă, dar decizia rămâne la latitudinea universităților. 

Raed Arafat: "Recomandarea suspendării activității didactice din învățământul superior până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire, dar și utilizarea unor metode alternative de învățământ online, la distanță etc. Aici trebuie să subliniez problema căminelor, ce se face cu ele. Rămâne la latitudinea universităților de a găsi metodele, eventual de a reduce numărul. O parte din studenți, care nu lucrează, să plece acasă și cei care lucrează rămân în cămine. Dar aici am lăsat problema la latitudinea universităților pentru că sunt foarte multe diferențe în luarea deciziei".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.