Președintele Parlamentului European, David Sassoli, anunță că se va izola la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, întrucât a fost weekend-ul trecut în Italia, țară care în prezent este complet în carantină din cauza coronavirusului.
Mai mult, Sassoli precizează că își va exercita pe perioada celor 14 zile activitatea de președinte al PE, de la domiciliu, spunând că instituția va continua să lucreze, întrucât niciun virus nu poate bloca democrația.
"Noile recomandări anunțate de guvernul italian extind aria de protecție la întreg teritoriul național. Acest lucru are consecințe importante asupra comportamentului europarlamentarilor italieni. Din acest motiv, am decis după ce am fost în Italia în weekend-ul trecut, ca măsură de precauție, să respect măsurile adoptate și să-mi exercit atribuțiile de președinte de la reședința mea din Bruxelles și să respect cele 14 zile recomandate de protocol. COVID 19 obligă ne obligă la comportament responsabil și la precauție. Este un moment delicat pentru noi. Parlamentul va continua să lucreze pentru a-și exercita atribuțilie. Niciun virus nu poate bloca democrația", transmite Sassoli.