UPDATE
Buzoianca a fost transferată, în cursul nopţii, la tabăra de la Arbănaşi, unde va sta în carantină 14 zile, au anunţat, luni, reprezentanţii Biroul de presă al Prefecturii Buzău.
"După ce i s-au prelevat probe care au fost trimise la Institutul 'Matei Balş', femeia suspectă de coronavirus sosită din Italia a fost transferată, în cursul nopţii (duminică spre luni n.r.), la tabăra de la Arbănaşi, unde va sta 14 zile. În această locaţie i se asigură apă, hrană, produse de igienă şi asistenţă medicală permanentă", a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia, potrivit Agerpres.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Autorităţile sanitare din judeţul Buzău sunt în alertă, după ce o femeie de 52 de ani care s-a întors din Italia în această seară a sunat la 112 şi a spus că a intrat în contact cu o persoană suspectă de coronavirus.
Buzoianca îngrijea în Italia de un bătrân alături de o altă femeie. Se pare că în timp ce se afla în autocar, buzoianca a fost sunată de colega sa din Italia care începuse a se simți rău și s-a internat în spital sub suspiciunea de coronavirus, conform buzoienii.ro.
Femeia a fost preluată din zona Kaufland Sud din Buzău de o ambulanță SMURD dotată cu o capsulă specială de izolare și a fost dusă la Spitalul Gârlași, unde s-a pregătit special pentru ea o cameră unde să intre în carantină.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, citat de Adevărul, femeia a călătorit cu un autocar din Italia, dintr-o zonă aflată în carantină, în autocar fiind şi alte persoane, din Brăila şi Galaţi. Celelalte persoane din autocar şi-au continuat drumul. Reprezentanţii Prefecturii Brăila spun că acolo nu au coborât pasageri, aceştia îndreptându-se spre Galaţi.
Vedeți video în cele ce urmează:
Cu un bilanț de 157 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus și trei decese, Italia este țara din Europa cel mai dur lovită de epidemia din China și a trecut de pe locul patru la nivel mondial, unde se situa la începutul zilei, pe locul al treilea, după China și Coreea de Sud, conform Digi24.