Firea angajează, pas cu pas, toată Antena 3 pe posturi publice. Pesedista i-a oferit o funcție de conducere unei foste colege de televiziune


Firea angajează, pas cu pas, toată Antena 3 pe posturi publice. Pesedista i-a oferit o funcție de conducere unei foste colege de televiziune

La scurt timp după demiterea lui Bogdan Stanoevici de la șefia Circului Metropolitan Bucureşti, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a găsit un înlocuitor.

Este vorba despre Anca Florea, care a fost colega Gabrielei Firea la posturile turnătorului Dan Voiculescu, Antena 3 și Antena 1, pe vremea când edilul Capitalei lucra în televiziune. Într-un mesaj postat pe pagina personală de Facebook, Firea a evitat să zică că Florea i-a fost colegă de televiziune, conform Libertatea.

Doamna Anca Florea a preluat atribuțiile funcției de manager al Circului Metropolitan București, până la organizarea concursului pentru ocuparea funcției de director la această instituție, conform legislației în vigoare.

Anca Florea a ocupat o serie de posturi cu atribuții în management și comunicare, atât în Radiodifuziunea Română cât și în cadrul Ministerului Culturii. A fost realizatoare de emisiuni la Radio România Actualități, redactor-șef știri la TVR Internațional, membru CA la Radiodifuziunea Română”, a scris primarul pe pagina personală de Facebook.

Anca Florea e mama antenistei Sabina Iosub și este consilier general al Capitalei pe listele PSD. 

De altfel, Firea și-a mai angajat colegii de la Antena 3 în varii funcții, conform unei postări pe Facebook a jurnalistului Grigore Cartianu, din data de 24 octombrie 2017: 

"FIREA L-A ANGAJAT ȘI PE TATĂL SABINEI IOSUB DE LA ANTENA 3!

Vrăjitoarea Firea nu se mai mulțumește să pompeze bani grei în Antena 3, din bugetul Primăriei Capitalei, prin contracte "prietenești". Acum îi și agajează pe cei din "familia Antena 3" la Primărie și la cele 20 de firme înființate pe banii bucureștenilor.

Patru exemple:

* Mihai Iosub (tatăl prezentatoarei Sabina Iosub de la Antena 3) - membru în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Iluminat Public București S.A.;

* Alina Laufer (soția ministrului Ilan Laufer, "crescut" de Antena 3) - membră în Consiliul de Administrație al Companiei Municipale Sport Pentru Toți București S.A.;

* Ligia Enache-Gheorghe (fostă producătoare a emisiunii Gabrielei Firea la Antena 3) - consilier personal al primăriței Capitalei;

* Florentina Papa (fostă make-up stylist la Antena 3) - inspector la Direcția Suport Tehnico-Administrativ din Primăria Capitalei", scria Cartianu pe Facebook.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.