Rusia se amestecă pe față în viitoarele alegeri din România. Șeful AEP, întâlnire cu ambasadorul rus pe tema organizării proceselor electorale


Rusia se amestecă pe față în viitoarele alegeri din România. Șeful AEP, întâlnire cu ambasadorul rus pe tema organizării proceselor electorale

Newsweek scrie că șeful AEP, Constantin Mitulețu, s-a întâlnit, de Ziua Unirii Principatelor Române, cu ambasadorul Rusiei la BucureștiValeri Kuzmin, cele două instituții anunțând că discuțiile au vizat organizarea alegerilor.

Mitulețu-Buică a fost numit de Parlament la conducerea AEP la propunerea PSD, în februarie 2019. Mandatul este de opt ani şi poate fi reînnoit o singură dată. Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Electorale Permanente, președintele AEP are rang de ministru.

Întâlnirea șefului Autorității Electorale cu ambasadorul Rusiei, care a avut loc la sediul AEP, a fost anunțată atât de către AEP, cât și de către ambasada rusă.

„Principala temă abordată în cadrul discuțiilor a vizat perspectiva dezvoltării unei relații de colaborare între autoritățile administrative autonome specializate în materia organizării proceselor electorale din cele două ţări, în vederea realizării schimbului de experienţă și de bune practici", a anunțat AEP, printr-un comunicat pe site-ul instituției.

Un comunicat a fost postat și pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București: „Pe data de 24 ianuarie 2020 Ambasadorul Rusiei în România dl. Valeri Kuzmin a făcut o vizită la Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a României dl. Constantin Mituleţu-Buică.

În cursul discuţiei au fost abordate perspectivele dezvoltării contactelor şi a schimbului de experienţă între autorităţile administrative autonome specializate în materia organizării proceselor electorale din cele două ţări – Autoritatea Electorală Permanentă a României şi Comisia Electorală Centrală a Federaţiei Ruse".

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.