Mircea Beuran, medicul care a fost audiat pe 10 ianuarie 2020, la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei, în ancheta privind pacienții arși în sala de operație la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, a pierdut mandatul de președinte al Senatului UMF Carol Davila, funcție pe care a deținut-o din 2016 până în 2020, conform edupedu.
Cardiologul Dragoș Vinereanu este noul președinte al Senatului UMF Carol Davila, fiind ales cu 73 de voturi. Pentru această funcție au mai candidat prof. dr. Mircea Beuran (clasat pe locul al II-lea, cu 17 voturi),și prof. dr. Maria Dorobanțu (locul al III-lea, cu 13 voturi pentru). Cardiologul Dragoș Vinereanu a fost din 2012 și până acum prorector responsabil cu probleme de cercetare științifică la UMF Carol Davila și a condus departamentul de Cardiologie al Spitalului Universitar de Urgență București. Conform regulamentului în vigoare, preşedintele Senatului este ales de Senatul Universităţii, dintre membrii săi, prin votul secret al membrilor Senatului cu majoritatea simplă a celor prezenţi şi cu condiţia întrunirii a cel puţin două treimi dintre membrii săi. Senatul este format din 84 de cadre didactice și 29 de studenți, aleși luna aceasta. Este vorba despre 58 de cadre didactice și 20 de studenți ai Facultății de Medicină, 14 cadre didactice și cinci studenți ai Facultății de Medicină Dentară, șase cadre didactice și doi studenți ai Facultății de Farmacie și șase cadre didactice și doi studenți ai Facultății de Moașe și Asistență Medicală, arată publicația rohealthreview.
Nu este prima lovitură primită de Beuran. Amintim că Beuran a fost demis de ministrul Sănătății de la șefia Secției Clinice de Chirurgie III a Spitalului Clinic de Urgență București, în urma raportului realizat de spital după decesul femeii arse în timpul unei operații. Mircea Beuran era de aproximativ 20 de ani șeful Secției de chirurgie de la Spitalul Floreasca.