Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut o declarație de-a dreptul scandaloasă în cadrul discursului oficial ținut cu ocazia Zilei Unității și Libertății Ucrainei. Acesta a spus că România a ocupat nordul Bucovinei în 1918.
„În urmă cu 101 ani a avut loc unul dintre cele mai semnificative evenimente din istoria Ucrainei. Visele pentru care au trăit și au murit cei mai buni fii ai Ucrainei, pentru o țară independenta si unită. Acesta este un citat din actul „Sluca” care anunță unificarea într-un singur stat independent si a fost proclamat într-un mod solemn de către liderii UNR si ZUNR la 22 ianuarie 1919 în Piața Sofia din Kiev. În sfârșit s-a ivit șansa de a crea o țară independenta și unită. Ambițiile politicienilor de atunci i-au împiedicat să atingă adevărată unitate de stat. Unitatea nu stă în cuvinte, ci în fapte. Nu după mult timp Republica Populară Ucraineană a cedat Kievul sub presiunea bolșevicilor, o bună parte din teritoriile Galiției au fost ocupate de trupele poloneze, Bucovina de Nord de români, iar Transcarpatia i-a revenit Cehoslovaciei”, a declarat Zelenski, potrivit zdg.md
Afirmația președintelui ucrainean contrazice flagrant realitatea istorică, în condițiile în care provinciile românești se coagulau, în 1918, în ceea ce avea să devină statul unitar național România, cu largul concurs al populațiilor locale, care dădeau un vot în acest sens, în niciun caz prin ocupare sau anexare.
În data 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a proclamat Unirea cu Regatul României, care a fost recunoscută de învingătorii din Primul Război Mondial prin tratatul de la Saint Germain, semnat la 10 septembrie 1919. Înfrângerea și apoi dezmembrarea Austro-Ungariei a făcut ca negocierile de la Paris privind confirmarea proclamației de Unire din 28 noiembrie 1918 să nu întâmpine dificultăți majore. România a prezentat nu numai argumente istorice – Bucovina a fost smulsă ilegal Moldovei în 1775 de către Turcia și oferită Austriei, ci și argumente militare și strategice, contra amenințării bolșevice. În interbelic, „Țara Fagilor”, traducerea vechiului nume slavon al provinciei, și-a continuat înflorirea culturală și economică din La Belle Epoque. Totuși, Bucovina istorică nu se mai află integral în granițele României. Jumătatea nordică a fost pierdută în urma Pactului Ribbentrop-Molotov prin care Stalin și Hitler și-au împărțit teritorii în Estul Europei. Ultimatumul sovietic din 26 iunie 1940 a vizat atât Basarabia, cât și Bucovina de Nord.