Ministerul Economiei, Virgil Popescu, solicită revocarea fostei propuneri de premier a infractorului Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, din funcţia de membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, potrivit unui convocator al Adunării Generale a Acţionarilor.
„Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, în numele statului român, în calitate de acţionar care deţine un număr de 11.690.694.418 acţiuni, reprezentând 20,6389% din capitalul social al OMV Petrom (...) solicită Directoratului convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, pentru dezbaterea şi aprobarea următoarelor subiecte: 1. Revocarea doamnei Sevil Shhaideh din calitatea de membru în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom", se arată în convocator, potrivit Agerpres.
Pe punctul doi al ordinii de zi se află alegerea unui nou membru în Consiliul de Supraveghere al companiei, fără însă a fi precizat vreun nume.
Totodată, acţionarii vor stabili şi durata mandatului noului membru. Ministerul propune ca aceasta să fie durata rămasă neexecutată din mandatul predecesorului, respectiv 28 aprilie 2021.
Sevil Shhaideh fusese numită membru în Consiliului de Supraveghere al OMV Petrom, membru al Comitetului de Audit şi membru al Comitetului Prezidenţial şi de Nominalizare ale companiei, în octombrie 2017, ca urmare a renunţării lui Mihai Busuioc la mandatul în aceste funcţii.
OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.