Președintele Klaus Iohannis a susținut joi o conferință de presă. Întrebat în legătură cu protestul medicilor împotriva demiterii din funcția de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III a chirurgului Mircea Beuran, Iohannis a spus că atitudinea acestora a fost "regretabilă și ciudată" și speră că este cauzată de o "atitudine nefericită de moment". Amintim că medicii nu au protestat pur și simplu, ci au comunicat că își suspendă activitatea și vor lua în primire doar cazurile urgente.
Jurnalistă: Domnule Preşedinte, tot în legătură cu sistemul public, la unul dintre cele mai mari şi importante spitale din ţară, Floreasca, în ultima perioadă am asistat la un incident care s-a soldat cu demiterea şefului de secţie, Mircea Beuran, dar şi cu o reacţie de protest din partea unor medici. Cum apreciaţi acţiunea Ministerului Sănătăţii în acest caz, dar şi reacţia corpului medical, chiar şi a Colegiului Medicilor?
Klaus Iohannis: În primul rând, este un eveniment catastrofal, trist, inadmisibil, dar el s-a produs, regretabil. Ministerul a reacţionat şi a reacţionat prompt şi ferm. Mi se pare, în concluzie, că reacţia ministrului şi a Ministerului Sănătăţii au fost adecvate. Am auzit de acea scrisoare, o atitudine care este regretabilă şi ciudată, şi sper că se datorează unei atitudini nefericite de moment, care a trecut. Mai mult nu aş comenta în acest moment.
Jurnalistă: În ce măsură credeţi că este posibilă o reformă a sistemului sanitar, care era una dintre priorităţile dumneavoastră pentru acest mandat, având în vedere acest tip de reacţii din partea medicilor?
Klaus Iohannis: Se vede cu atât mai mult că este nevoie de o reformă profundă şi în acest domeniu şi reforma se va produce.
Vedeți video de la 21:40: