Fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, a subliniat pe Facebook că relația cu SUA reprezintă pentru România "nu doar garanția cea mai solidă pentru siguranța colectivă, ci și emblema apartenenței noastre la un destin occidental".
În acest sens, Baconschi a invocat modelul polonez, polonezii fiind pro-americani pentru că iubesc libertatea.
"Din perspectiva intereselor noastre pe termen lung, discursul anti-american (la care văd că recurg, insidios sau explicit, tot soiul de ”experți” improvizați) este indecent, profund ignorant și categoric nociv", a mai precizat fostul ministru de Externe.
Redăm mesajul fostului ministru de Externe, Teodor Baconschi:
"Ca națiune, polonezii de după comunism (ca și cei din vremea ocupației sovietice și a ”binefacerilor” sale) au rămas constant pro-americani. Nu pentru că numeroși americani sunt, ca și ei, catolici. Nu pentru că Papa Ioan Paul al II-lea s-a înțeles atât de bine cu R. Reagan și M. Thatcher, contribuind împreună la prăbușirea URSS. Ci pentru că iubesc libertatea, deși sunt un neam slav, care ar fi putut idealiza dictatura. Pentru că țara lor a fost de dezmembrată prin înțelegerea cinică dintre Hitler și Stalin. Și pentru că, prin marea lor cultură, sunt o parte constitutivă a civilizației occidentale.
Mi-ar plăcea să înțelegem și noi că relația cu SUA reprezintă nu doar garanția cea mai solidă pentru siguranța colectivă, ci și emblema apartenenței noastre la un destin occidental. Exact asta și-au dorit românii cei mai de seamă, regi și lideri politici responsabili, creatori de cultură și militari patrioți - de când a început să devină posibil proiectul național al unui stat modern și respectabil.
Un destin occidental înseamnă, dincolo de locatarii Casei Albe și de președinții Comisiei Europene, o prosperă viață democratică și o societate justă, de care propriii cetățeni încetează să fugă. Din perspectiva intereselor noastre pe termen lung, discursul anti-american (la care văd că recurg, insidios sau explicit, tot soiul de ”experți” improvizați) este indecent, profund ignorant și categoric nociv".