Pușcăriașul Liviu Dragnea a pierdut definitiv procesul în care cerea dizolvarea PSD. Decizia a fost luată de Curtea de Apel București.
Procesul era în faza de apel, după ce Tribunalul Bucureşti a respins prima solicitare a fostului președinte al PSD.
Amintim că, aflat după gratii, Liviu Dragnea susținea că formula de conducere a PSD stabilită la congresul partidului din 29 iunie nu a fost aleasă legal. Dragnea a contestat modificările la statutul partidului şi înregistrarea la Tribunal a noii conduceri, rezultate în urma congresului din vară când Viorica Dăncilă a fost aleasă în funcţia de preşedinte al PSD.
Cererea lui Liviu Dragnea avea legătură cu dosarul angajărilor fictive de la Teleorman. Dragnea a invocat faptul că judecătorii au decis, în privinţa celor două persoane angajate fictiv la Direcția pentru Protecția copilului Teleorman, că a fost comisă o fraudă, iar astfel activitatea PSD Teleorman, unde au lucrat efectiv cele două, ar fi fost ilicită în perioada 2006 – 2012, motiv pentru care organizaţia ar fi trebuit dizolvată.
Dragnea a mai susţinut posibilitatea dizolvării PSD, deoarece la congresul din 29 iunie au votat şi reprezentanţii PSD Teleorman.