Pesediștii sunt primiți cu brațele deschide în PNL. Unul dintre ei este parlamentarul Găină, finul lui Petre Daea


Pesediștii sunt primiți cu brațele deschide în PNL. Unul dintre ei este parlamentarul Găină, finul lui Petre Daea

În ultimele 24 de ore, cel puțin doi parlamentari PSD au dezertat din sânul partidului roșu, aflat în plină resetare, și au trecut la PNL, formațiune cu un trend ascendent în preferințele electoratului, mai ales pentru curajul de a-și asuma guvernarea după calamitatea reprezentată de executivul mafiot Dăncilă-Dragnea-Vâlcov.

Deputata PSD Elena Hărătău (foto sus, în spatele lui Dăncilă) şi-a anunţat, miercuri, trecerea la PNL. Elena Hărătău a transmis conducerii forului legislativ că, începând cu data de 2 decembrie, şi-a încetat activitatea ca deputat în grupul parlamentar al PSD şi va activa în grupul parlamentar al PNL, scrie g4media.ro.

Tot miercuri, vicepreşedintele Camerei Carmen Mihălcescu a anunţat că deputatul Mihăiţă Găină (foto) va activa, de asemenea, în grupul parlamentar al PNL.

Mihăiţă Găină şi-a dat demisia din PSD la 1 octombrie şi a votat în favoarea moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă. De asemenea, el a fost și semnatar al moțiunii de cenzură.

Găină este și finul lui Petre Daea, fostul ministru al Agricultuirii în cele trei guverne PSD.

Deputata PSD Bacău, Elena Hărătău declara în luna octombrie că moţiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Dăncil nu este altceva decât ”un os de ros pentru candidaţii opoziţiei la Preşedinţie”.

„Istoria se repetă! Noul guvern al PNL, susţinut de candidatul Iohannis, anunţă închiderea şi comasarea spitalelor! Indiscutabil, românii trebuie să îl sancţioneze la vot pe candidatul PNL, Klaus Iohannis, pentru a nu se mai reveni la situaţia din anul 2010, când o serie de spitale din fiecare judeţ al ţării au fost închise şi comasate. Românii trebuie să fie conştienţi că, în cazul în care Guvernul Orban va fi instalat, iar Klaus Iohannis va câştiga alegerile prezidenţiale, vor fi din nou unităţi sanitare care se vor închide. Se va repeta astfel istoria din 2010, deoarece, în fapt şi de drept, PNL este noul PDL!”, arăta Elena Hărătău, într-o declarație de presă afișată pe site-ul Camerei Deputaților, la acea vreme.

Potrivit unor surse din interiorul PSD, alți cinci parlamentari social- democrați se pregătesc să facă pasul către PNL. Unul dintre cei cinci este, cel mai probabil, senatorul Eugen Gioancă, care și el a semnat și votat moțiune împotriva Guvernului Dăncilă, deși a fost omul de baza al cuplului Olguța Vasilescu- Claudiu Manda, pe al cărui loc a și intrat în Senat, după plecarea lui Manda la Parlamentul European, scrie cronicaolteniei.ro.

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.