Ministrul propus la Sănătate, Victor Costache, a anunțat marți în cadrul audierilor din Parlament că va rezolva, în momentul în care va ajunge în funcție, problema blocajului privind examenul de rezidențiat: "studenții trebuie să beneficieze rapid, în luna decembrie, de un examen pentru care s-au pregătit".
Victor Costache: În momentul de față avem de gestionat câteva crize. Prima criză este criza rezidenților. Avem câteva mii de tineri care sunt prinși, luați ca ostatici în acest joc politic și acest lucru trebuie rezolvat imediat. Știu că în Parlament, după această audiere, va avea loc o încercare de a găsi soluții pentru deblocarea situației a acestor tineri. Trebuie să fim conștiență că suntem o țară care în ultimii 10 ani a pierdut peste 30 de mii de medici și este păcat să ne jucăm cu această resursă umană pe care o avem în acest domeniu. În momentul în care voi fi numit, împreună cu doamna ministru al Educației, vom debloca situația pe examenul de rezidențiat. Și, evident, sunt soluții pe termen scurt și pe termen lung care pot fi realizate în acest domeniu. În momentul de față, ca soluție de termen scurt, nu este corect să schimbăm regulile în timpul jocului și studenții trebuie să beneficieze rapid, în luna decembrie, de un examen pentru care s-au pregătit. Trebuie să fim predictibili. Iar în anii care vor urma trebuie să le asigurăm acestor studenți capacitatea de a susține un examen după model european.
Întrebare: Legat de acest aspect, am constatat în programul de guvernare că faceți referire doar la absolvenții de medicină și nicio referire la absolvenții de medicină dentară și farmacie. Să înțeleg că Guvernul nu va mai avea locuri la rezidențiat pentru stomatologi și farmaciști?
Victor Costache: Se vor studia toate soluțiile. Am ținut legătura cu președintele Asociației Rezidenților și din discuțiile cu premierul avem garanția că niciun tânăr din universitățile de medicină din România nu va rămâne pe din afară.
Întrebare: Domnul premier a spus că va desființa examenul de rezidențiat, iar dvs. vorbiți despre rezidențiat. Veți avea curajul să-i spuneți domnului premier că e mai bună variantă?
Victor Costache: Sunt consilier al domului Orban de aproximativ 2 ani de zile. Domnul Orban e o persoană deschisă la dialog. În momentul de față poziția este de a nu schimba regulile jocului în timpul jocului. Deci vom avea examenul de rezidențiat anul acesta, iar pe viitor examenul de rezidențiat trebuie menținut.