Eugen Tomac ține în șah Guvernul Orban. Eliminarea pensiilor speciale, printre condițiile PMP pentru a acorda votul de învestitură


Eugen Tomac ține în șah Guvernul Orban. Eliminarea pensiilor speciale, printre condițiile PMP pentru a acorda votul de învestitură

Duminică, 27 octombrie, s-a desfășurat Colegiul Național al PMP prin care s-a decis poziția partidului privind acordarea sau neacordarea votului de învestitură pentru Guvernul Orban. Subliniem că PMP are 18 parlamentari, iar potrivit ultimelor date Guvernul Orban ar beneficia de 224 de voturi din cele 233 necesare învestiturii, fiind luați în calcul și cei din Partidul Mișcarea Populară. 

Concret, Eugen Tomac a anunțat că PMP pune o serie de condiții, care să se regăsească într-un acord semnat cu PNL, pentru a acorda votul învestitură: eliminarea pensiilor speciale, o atenție sporită asupra proiectelor mari de infrastructură, extinderea accesului românilor la rețeaua de gaze, o atenție sporită reformei în sănătate, transparență totală în administrație, susținerea scăderii numărului de parlamentari la 300.

"În primul rând vrem să ne exprimăm profunda nemulțumire față de faptul că nu regăsim în programul de guvernare prezentat de PNL proiectul cu privire la alegerea primarilor în două tururi. (...) De asemenea, ne exprimăm profunda nemulțumire pentru faptul că a fost desființat Ministerul pentru Românii de Pretutindeni în condițiile în care avem peste 3,5 milioane de muncitori români peste hotare care au nevoie de o instituție cu care să comunice. Sunt oameni care trimit între 3 și 5 miliarde de euro anual în țară. (...) De asemenea, la 30 de ani de la căderea comunismului și în anul în care UE, aproape cu o largă majoritate, a adoptat o rezoluție prin care a condamnat Pactul Ribentrop-Molotov, iar la solicitarea domnului președinte Băsescu, care a introdus un amendament în această rezoluție, s-a precizat clar că României i-au fost luate teritorii în urma Pactului Ribentrop-Molotov și n-au mai fost niciodată înapoiate, considerăm că era momentul cel mai oportun pentru ca națiunea română să dea un mesaj de demnitate pentru românii de peste Prut și să înființeze un Minister al Reîntregirii. A fost condiția pe care PMP a pus-o în discuțiile pe care le-am avut cu premierul desemnat. 

Ținând cont însă de situația în care se află țara (...) și de convingerea cu care am votat moțiunea de cenzură pentru a demite Guvernul Dăncilă vreau să fac următoarele precizări. Toți parlamentarii PMP vor vota pentru învestirea Guvernului Orban în următoarele condiții:

În primul rând, cerem premierului desemnat și PNL să acorde o atenție sporită proiectelor mari de infrastructură, că vorbim de autostrada Târgu Mureș-Iași, că vorbim de autostrada Nordului care leagă Bistrița de Suceava, că vorbim de autostrada Ploiești-Brașov, că vorbim de autostrada Sibiu-Pitești, că vorbim de autostrada Estului care leagă Galați de autostradă. Sunt proiecte de infrastructură care au fost blocate în ultimii ani de nesătuii din PSD. Acest Guvern trebuie să acorde o prioritate 0 marilor proiecte de infrastructură. 

De asemenea, vom condiționa votul nostru de solicitarea ca viitorul cabinet să pregătească și relația cu Comisia Europeană, dar și cu resurse de la bugetul de stat, un amplu proiect de extindere a rețelei de gaze către cetățeni. Doar 32% dintre români au acces la rețeaua de gaze. Este vital ca acest proiect să se extindă la cel puțin 60% dintre gospodăriile României.

Anual, în România mor peste 60 de mii de români nevinovați de boli care pot fi tratate, tocmai pentru că sănătatea a fost tratată ca o problemă superficială de către toate guvernele. Viitorul Guvern are obligația, și vom condiționa acest lucru, să acorde atenție sporită reformei în sănătate. Nu mai putem improviza. Avem obligația să luăm măsuri ferme pentru țara noastră și vom condiționa votul de aceste măsuri. 

De asemenea, PMP are un proiect de lege prin care cerem să se implementeze o reformă privind transparența totală în administrație. Ce înseamnă acest lucru? Credem că o asemenea măsură cu privire la prevenția în administrația publică pentru a combate mica și marea corupție este să facem totul la vedere. Toate contractele semnate de instituțiile statului, că sunt ministere, agenții, consilii județene, primării, companii de stat sau cei care beneficiază de fonduri europene să publice totul începând de la contracte până la facturi. Avem nevoie de această transparență pentru a reclădi încrederea dintre cetățean și stat. Românii nu mai au de multă vreme încredere în multe instituții ale statului tocmai pentru că le consideră profund corupte. Această măsură credem că este necesară și Guvernul și-o poate asuma prin OUG. 

Deci acestea sunt o parte dintre măsurile pe care PMP le va propune PNL și, repet, sunt condiții pentru a acorda votul. Cerem Guvernului Orban să respecte angajamentul pe care și l-au asumat de a elimina pensiile speciale. Pensiile speciale sunt un furt. (...) Cei care primesc pensii speciale trebuie să înțeleagă că pot primi atât cât au contribuit în cursul activității pe care au desfășurat-o. (...) De asemenea, reducerea numărului de parlamentari la 300 trebuie să rămână un angajament ferm pe care și PNL ne-a promis că-l va susține", a declarat Eugen Tomac. 

Totodată, întrebat ce siguranță are că PNL va respecta condițiile PMP, întrucât proiectele s-ar concretiza după votul de învestitură, Eugen Tomac a menționat că va cere semnarea unui acord între PMP și PNL. 

"Eu cred că între partidele noastre poate fi semnat un acord prin care vom cere ca ceea ce am enunțat mai devreme să fie respectat", a adăugat Eugen Tomac. 

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.