Într-un moment în care Ludovic Orban și Călin Popescu-Tăriceanu par a se înțelege din ce în ce mai bine, având în vedere că cel din urmă și-a anunțat susținerea pentru viitorul Guvern, politologul și scriitorul Dan Pavel anunță, pe Facebook, că ”urmează reunificarea PNL și ALDE, într-un viitor apropiat”.
Vă prezentăm argumentele politologului:
”Așa cum s-au petrecut lucrurile în trecut, cînd liberalii au fost împărțiți (din motive diferite) în șapte-opt organizații politice (partide, dar nu numai, despre toate acestea am scris în <<Nu putem reuși decît împreună>>. O istorie analitică a Convenției Democratice, 1989-2000, pentru ca apoi să se producă unificarea liberală, așa se vor petrece și în viitor.
PNL a absorbit mai multe partide din afara lumii liberale: ApR (care se rupsese din PDSR); Partidul Democrat (care se rupsese din Frontul Salvării Naționale; apoi a devenit partid prezidențial, s-a reunit cu PL-D-ul lui Stolojan, pentru a deveni PDL).
Urmează reunificarea dintre PNL și ALDE, într-un viitor apropiat. După mai bine de un secol, partidul istoric al Brătienilor, PNL va redeveni cel mai important partid din România”.