Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pásztor Sándor, „membru de marcă al UDMR” și politician putred de bogat, spune despre sine, cu ocazia unui safari sângeros și costisitor prin Africa, că este „from Hungary”. (VEZI AICI - Atenție însă că sunt imagini dure care vă pot afecta emoțional).
Potrivit ebihoreanul.ro, dezvăluirea îi aparțin fostului director al Casei de Cultură Oradea, Flavius Bunoiu (în prezent USR), care a scris pe blogul său despre vânătoarea de antilope la care a participat udemeristul, dar și despre o serie de acuzații interesante la adresa acestuia potrivit cărora ar fi sabotat Aeropotul din Oradea în favoarea celui din Debrețin („from Hungary” ca și politicianul UDMR).
Acuzațiile vin din partea fostului director al Aeroportului Oradea, Gheorghe Pașc, care a demisionat la începutul lunii, acuzând că președintele Consiliului Județean, Pasztor Sandor, i-a interzis să discute cu WizzAir și RyanAir, companii pe care Pașc voia să le readucă în oraș după doi ani.
“I-am spus cu ce companii port discuții. Iar dumnealui mi-a spus următoarele: «Cât timp eu sunt președinte, vă interzic să mai discutați cu vreo companie aeriană». L-am întrebat de ce. Mi-a spus: «Pentru că așa trebuie». Lângă mine era dl Bimbo. I-am transmis că este contractul meu de mandat să discut cu operatorii. Atunci mi-a spus: «Vă interzic să discutați cu Wizz Air și Ryanair. Puteți discuta cu Tarom sau cu celelelate». Și a plecat”, a declarat fostul șef al aeroportului pentru publicația Bihon.ro.
„Eu nu cred ca Sanyi Safari („Pasztor Sandor from Hungary”, cum se recomandă domnul Preşedinte de la Consiliul Judeţean Bihor) nu are experienţa necesară sau voinţa de a se ocupa de zborurile internaţionale de pe Aeroportul Oradea, aşa cum zice fostul director. În fond, să ajungi în Africa de Sud ca să vânezi antilope nu e lucru uşor. Sau să le „găureşti” de la 120 de metri. Eu nu sunt sigur că aş sti să mă descurc nici măcar să-mi rezerv un zbor până acolo. Ca să nu mai zic că nu mi-aş permite pachetul acela de 3.000 de euro (fără alte beneficii, transport, cazare, masă etc) pentru 5 animale împuşcate în care se pare că se înscrie captura politicianului nostru”, a scris Flavius Bunoiu pe blogul său.
Potrivit ebihoreanul.ro, bugetar toată viaţa, politicianul UDMR-ist are o avere amețitoare: nu mai puţin de 7 terenuri, din care 4 în Oradea, o vilă în oraş şi o mega-casă de vacanţă pe malul unui lac, închiriat de către una dintre instituţiile pe care le-a condus unei firme care i-a şi construit-o, plus conturi babane, pe lângă că şi-a despăgubit prima nevastă, din venituri care nu-i pot justifica acumulările. Mai multe detalii AICI.
SURSA FOTO: ebihoreanul.ro