Fostul președinte francez Jacques Chirac a murit în această dimineață, informează Le Figaro.
Jacques Chirac avea 86 de ani și se retrăsese din viața publică în urmă cu câțiva ani. El locuia alături de soția sa în Paris. Chirac suferise un atac cerebral în 2005 și fusese spitalizat de mai multe ori în ultimii 10 ani. Fostul lider francez a murit în această dimineață, înconjurat de familie.
Jacques Chirac a fost ales președinte al Republicii Franceze între 1995 și 2007. A mai ocupat funcția de primar al Parisului între 1977 până în 1995 și de prim-ministru între 1974 - 1976 și 1986 - 1988. Cariera politică a lui Jacques Chirac s-a desfăşurat pe parcursul a peste 40 de ani.
De câțiva ani suferea de pierderi de memorie, cauzate cel mai probabil de o formă a bolii Alzheimer sau de un accident vascular cerebral minor pe care l-a suferit în timpul celui de-al doilea mandat, care a avut un impact negativ de durată asupra stării sale de sănătate.