Impostura crasă a prezidențiabilului cocoțat pe oroarea de la Caracal. Cumpănașu, spulberat de două jurnaliste: Sper că vom afla la un moment dat cine şi mai ales cu ce scop l-a introdus, în urmă cu ani de zile, în acest tablou!


Impostura crasă a prezidențiabilului cocoțat pe oroarea de la Caracal. Cumpănașu, spulberat de două jurnaliste: Sper că vom afla la un moment dat cine şi mai ales cu ce scop l-a introdus, în urmă cu ani de zile, în acest tablou!

Jurnalista Melania Cincea se revoltă împotriva imposturii de care dă dovadă candidatul la prezidențiale care s-a cocoțat pe tragedia de la Caracal. 

Astfel, jurnalista face o trecere în revistă a momentelor în care Alexandru Cumpănașu, fără studii superioare, a ajuns să țină prelegeri în mai multe foruri academice, respectiv în cadrul unor întruniri ce aveau ca tematică securitatea națională. Pe cale de consecință, Melania Cincea afirmă că speră ca în perioada ce urmează să se afle cine l-a introdus pe Alexandru Cumpănașu în respectivele foruri în care sunt necesare studiile superioare.

"E uluitor, revoltător cum un om fără facultate – de Alexandru Cumpănaşu vorbesc, aspirantul la Cotroceni, cocoţat pe tragedia familiei Alexandrei Măceşanu –, ajunge, citesc în presă, să ţină discursuri despre securitate naţională la Academia de Poliţie, la Universitatea de Apărare, să aibă contract cu SNSPA şi, ca expert, cu UEFISCDI (instituţie aflată în subordinea Ministerului Educaţiei, care răspunde de finanţarea învăţământului superior, a cercetării şi inovării). Omul e racordat bine. Priviţi-l în poza de mai jos, înconjurat de doctori şi experţi în securitate naţională, membri ai Academiei de Studii de Securitate Naţională (ASSN), instituţia aia care, de ani de zile, înghite bani de la buget nu se ştie pentru ce şi pe care Parlamentul nu vrea să o desfiinţeze, un proiect în acest sens zace la Camera Deputaţilor de mai mult de un an.

Sper că vom afla la un moment dat cine şi mai ales cu ce scop l-a introdus pe Alexandru Cumpănaşu, în urmă cu ani de zile, în acest tablou.

P.S. – Preşedintele interimar al ASSN este Remus Pricopie, rector al SNSPA, iar preşedintele Senatului SNSPA este Gheorghe Bărbulescu, şi el membru al ASSN", scrie Melania Cincea pe Facebook.

Totodată, în cursul serii zilei de marți, jurnalista Marinela Mititelu a avut un schimb de replici care l-a spulberat pe Alexandru Cumpănașu privind studiile superioare. Prezidențiabilul a dat un răspuns uluitor prin care a transmis că în opinia lui are studii superioare și i-a acuzat pe cei care îl întreabă despre acest subiect că sunt niște slugi ale președintelui României Klaus Iohannis. 

CITIȚI ȘI: Câte clase are Cumpănașu-președinte? Dialog halucinant la Realitatea TV cu unchiul din Caracal

Marinela Mititelu: Aveţi studii superioare?

Cumpănașu: Din punctul meu de vedere, da, am studii superioare. (...)

Marinela Mititelu: Studii superioare ÎNCHEIATE aveţi?

Cumpănașu: (...) Îmi pare rău, sunteţi nişte slugi ale lui Iohannis şi vreţi să mă luaţi pe mine la întrebări!


„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.