Primăria Capitalei deține un proiect aflat în curs de avizare, potrivit căruia un bloc de 6 etaje ar putea fi construit pe Calea Victoriei 192 A, lângă casa Florescu-Manu, monument istoric. În jur sunt nu mai puțin de 7 clădiri monument istoric, toate cu înălțimea de maxim parter și două etaje și mansardă, clădiri construite în principal înainte de anul 1900.
Potrivit proiectului aflat în curs de avizare, blocul cu 3 subsoluri, parter și 7 etaje, din care unul tehnic, ar urma să se construiască în spatele casei Florescu-Manu, monument istoric, la o distanță de cel puțin 8 metri. Față de stradă, retragerea propusă este de 43 metri. În spatele parcelei, se află un alt monument istoric deosebit de valoros, casa Niculescu-Dorobanțu, iar blocul ar fi la o distanță de 14 metri față de aceasta. Indicatorii urbanistici ceruți sunt: clădire cu înălțimea de trei subsoluri, parter, 4 etaje, etajele 5 și 6 retrase și un etaj 7 retras, potrivit hotnews.ro.
Amintim că în data de 12 iulie 2019, Primăria Capitalei a dat aviz de oportunitate unui proiect pentru indicatorii urbanistici ceruți, urmând ca înălțimea exactă a noi clădiri să fie stabilită în urma studiului istoric. Avizul este semnat de arhitectul șef al orașului Ștefan Dumitrașcu și aprobat de primarul Gabriela Firea.
Beneficiarul proiectului este District Development SRL, iar proiectant Western Outdoor. Calea Victoriei este zonă protejată, iar înălțimea maximă permisă de reglementările de urbanism pentru această zonă este de 16 metri.