Naționalismul lui Mircea Diaconu, dinamitat de un jurnalist. Ce manifest a semnat fostul actor pe vremea când era europarlamentar


Naționalismul lui Mircea Diaconu, dinamitat de un jurnalist. Ce manifest a semnat fostul actor pe vremea când era europarlamentar

Jurnalistul Răzvan Zamfir scoate în evidență o informație-cheie despre candidatul la prezidențiale Mircea Diaconu. Concret, realizatorul emisiunii "Bună, România" atenționează cetățenii care se cred naționaliști votând cu Mircea Diaconu că acesta este de fapt un impostor. 

Concret, jurnalistul punctează faptul că Mircea Diaconu, pe vremea când era europarlamentar, a semnat manifestul Spinelli pentru federalizarea Europei, adică o Europă în care ideea de națiune, inclusiv națiunea română, să devină din ce în ce mai palidă. Așadar, Răzvan Zamfir subliniază că un votant nu poate fi decât "prost informat" sau pur și simplu "prost" dacă îl votează pe Mircea Diaconu pentru că ar fi naționalist.

Redăm mesajul jurnalistului:

"E o mare diferență între a fi prost informat și a fi, pur și simplu, doar prost.

De exemplu, dacă te consideri patriot sau chiar naționalist și îl susții pe Mircea Diaconu - fără să știi că este semnatarul manifestului Spinelli pentru federalizarea Europei - ești prost informat.

Dacă, dimpotrivă, ai citit această postare, te scalzi în mândria de a fi român și îl susții în continuare pe Mircea Diaconu, cresc exponențial șansele de a fi doar prost.

Înainte de a se simți jigniți, le recomand fanilor domnului Diaconu următorul extras din documentul asumat în timpul mandatului de europarlamentar: "Europa a fost, din nou, răpită de o coaliţie de politicieni naţionali. Este timpul să o recuperăm (...) Soluțiile naționale aparțin trecutului. Scopul nostru este o Europă Federală, o Europă post-națională."

Cine zicea că useriștii sunt cei mai progresiști?", a scris jurnalistul Răzvan Zamfir pe Facebook.

Informăm că omul politic italian Altiero Spinelli se numără printre părinţii fondatori ai Uniunii Europene. A fost iniţiatorul unui proiect de tratat pentru instituirea unei uniuni europene federale, prezentat de Parlamentul European – aşa-numitul „plan Spinelli”. Acesta a fost adoptat de Parlament în 1984, cu o majoritate covârşitoare, şi a reprezentat o sursă importantă de inspiraţie pentru consolidarea tratatelor UE în anii ‘80 şi ‘90.

La vârsta de 17 ani, Spinelli s-a înscris în Partidul Comunist, acţiune care a condus la încarcerarea sa de către regimul fascist italian între 1927 şi 1943. La sfârşitul războiului, a întemeiat în Italia Mişcarea Federalistă.

Sursa: europa.eu - Altiero Spinelli: un federalist implacabil

„Podul” este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.